Istoria Serviciului Fiscal de Stat
Înapoi

Scurt istoric al Serviciului Fiscal de Stat


Serviciul Fiscal de Stat este autoritatea publică, împuternicită să administreze impozitele, taxele şi alte plăţi în interesul statului.
Misiunea Serviciului Fiscal de Stat este de a asigura administrarea fiscală prin crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei şi monitorizarea procesului de conformare, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

Cronologia istoriei Serviciului Fiscal de Stat

>1990

  • Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM nr.68 din 7 martie 1990 a fost aprobată crearea inspectoratelor fiscale de stat orășenești și raionale, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în sistemul Ministerului Finanţelor au fost create inspectorate fiscale de stat cu următoarea structură: Inspectoratul Fiscal de Stat al Ministerului Finanţelor, ca subdiviziune interioară a Ministerului; inspectoratele fiscale de stat teritoriale care se aflau în subordonarea administrativă a Inspectoratului Fiscal de Stat al Ministerului Finanţelor.
  • Din 1 iulie 1990,  inspectoratele fiscale și-au început activitatea.

>1991

  • În Republica Moldova este aplicată propria legislație fiscală, ținând cont de specificul economiei și interesele naționale bugetare.

>1992

  • Pentru prima dată, Serviciul, ca sistem unic de organe fiscale, a fost instituit prin Legea nr.876-XII din 22 ianuarie 1992 cu privire la Serviciul fiscal de stat. Sistemul în cauză, întrunea Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale subordonate Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, toate avînd statut de persoană juridică şi fiind finanţate din bugetul de stat.
  • Au fost adoptate Legea nr.1198-XII din 17 noiembrie 19992 privind bazele sistemului fiscal și Legea nr.1214-XII din 2 decembrie 1992 privind impozitul pe beneficiul întreprinderilor.

>1993

  • Prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.30-c din 24 martie 1993, reieșind din legislația în vigoare la acel moment, a fost reorganizat Inspectoratul Fiscal de Stat pe or.Chișinău, iar subdiviziunile structurale ale acestuia, create anterior în unitățile administrativ-teritoriale ale orașului: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana și Rîșcani, au fost legalizate și unificate într-o singură entitate juridică.
  • Întru executarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.189 din 8 noiembrie 1993 cu privire la impozitul pe bunuri mobiliare, a fost emisă Hotărârea Guvernul Republicii Moldova nr.311 din 18.05.1994 cu privire la aprobarea modului de evaluare a bunurilor imobiliare impozabile;
  • A fost adoptată Legea nr.1529-XII din 22 iunie 1993 cu privire la impozitul rutier;

>1994

  • Au fost adoptate Legea nr.264-XIII din 8 noiembrie 1994 cu privire la taxa pe valoarea adăugată și Legea nr.nr.347-XIII din 27 decembrie 1994 cu privire la accize.

>1995

  • Întreprinderile agricole au început să plătească un impozit funciar unic, care includea şi impozitele imobiliar şi rutier, plătite anterior separat.

>1996

  • Prin Hotărârea Guvernului nr.684 din 10 decembrie 1996 a fost creat Inspectoratul Fiscal de Stat pe UTA Găgăuzia.

>1997

  • Prin Hotărârea Parlamentului nr.1165-XIII din 24 aprilie 1997 a fost adoptată Concepția reformei fiscale.
  • Principalele obiective ale reformei fiscale ce s-a înfăptuit în Republica Moldova au constat în sporirea încasărilor bugetare necesare pentru finanţarea programelor de stat şi dezvoltarea sferei serviciilor, în stimularea dezvoltării economice şi redistribuirea veniturilor între diferite pături ale populaţiei.

>1999

  • Prin Hotărârea Guvernului nr.612 din 30 iunie 1999 a fost aprobată structura organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat.

>2002

  • Prin Hotărârea Guvernului nr.1736 din 31 decembrie 2002 cu privire la reglementarea activităţii organelor Serviciului Fiscal de Stat a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea organelor Serviciului Fiscal de Stat și efectivul-limită.

>2003

  • Prin Hotărârea Guvernul nr.786 din 30 iunie 2003 a fost aprobată noua structură organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat, cu aplicare din 1 iulie 2003.

>2006

  • A fost aprobată Strategia de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2006-2010 prin Hotărârea Guvernului nr.1208 din 10 octombrie 2006 şi a fost iniţiată reforma patentei de întreprinzător. Acestea au constituit unele din importantele realizări ale Serviciului Fiscal de Stat, în partea ce ţine de ridicarea nivelului de deservire a contribuabililor, simplificarea şi dezvoltarea continuă a procedurilor de administrare fiscală. 

>2008

  • În scopul extinderii capacităților electronice, prin Hotărârea Guvernului nr.1065 din 19 septembrie 2008 a fost fondată Î.S. „Fiscservinform” care a devenit administrator al datelor Serviciului Fiscal de Stat.

>2010

  • În baza Ordinului Ministerului Finanțelor nr.7 din 25 ianuarie 2010 a fost aprobată noua structură organizatorică a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și, respectiv, modificată structura personalului care, în urma evaluării angajaților, a stabilit locul de muncă al fiecărui funcționar fiscal. În corespundere cu prevederile Ordinului Inspectoratul Fiscal Principal de Stat nr.61 din 10.02.2010, a fost modificată structura organizatorică a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, principalele schimbări fiind înregistrate în structura IFS mun. Chișinău și IFS pe UTA Găgăuzia, prin dizolvarea oficiilor fiscale, iar în locul acestora s-au creat direcțiile administrare fiscală: Botanica, Buiucani, Centru, Rîșcani și Ciocana, respectiv, direcțiile administrare fiscală: Comrat, Vulcănești și Ceadîr-Lunga.
  • Prin Hotărârea Guvernului nr.1141 din 16 decembrie 2010 a fost aprobat Planul de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015. Conștientizînd necesitatea schimbărilor, Serviciul Fiscal de Stat și-a propus următoarele priorități de dezvoltare în reformarea administrării fiscale: i) reformarea cadrului legislativ, organizațional şi instituțional; ii) modernizarea modalității de abordare a conformării contribuabililor; iii) eficientizarea utilizării tehnologiilor informaționale în administrarea fiscală; iv) eficientizarea managementului resurselor umane.

>2014

  • Prin Hotărârea Guvernului nr.500 din 1 iulie 2014 cu privire la aprobarea stemei, drapelului, culorii corporative și a Regulamentului de utilizare a stemei, drapelului și culorii corporative a Serviciului Fiscal de Stat, Serviciul Fiscal de Stat s-a ales cu semne distinctive individuale și cu deviza „În serviciul contribuabilului”.

>2016

  • A fost aprobată Strategia de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2016-2020 de către Colegiul Ministerului Finanțelor la data de 3 august 2016. Prioritățile de dezvoltare stabilite pentru anii 2016–2020 rezidă în:i) consolidarea managementului schimbării; ii) implementarea reformei instituționale; iii) implementarea reformei operaționale; iv) Contribuirea la procesul de integrare europeană; v) modernizarea tehnologiilor informaționale.
  • Urmare adoptării Legii nr.281 din 16.12.2016, au fost efectuate amendamente la Codul fiscal, prin stabilirea statutului Serviciului Fiscal de Stat în calitate de o singură persoană juridică, responsabilă de asigurarea procesului de administrare fiscală, care își exercită atribuțiile funcționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu punerea în aplicare din 1 aprilie 2017.

>2017

  • Anul 2017 a fost un an crucial pentru activitatea Serviciului Fiscal de Stat, fiind marcat de o reformă complexă a autorității fiscale care a generat realizarea unui șir de acțiuni menite să perfecționeze activitatea în domeniul administrării fiscale. Serviciul Fiscal de Stat este creat prin reorganizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și absorbirea în acesta din urmă a 35 de inspectorate fiscale de stat teritoriale.
  • Începând cu 1 aprilie 2017, Serviciul Fiscal de Stat și-a început activitatea în calitate de entitate de administrare fiscală unitară, capabilă să realizeze cele mai ambițioase obiective determinate de evoluțiile macroeconomice și interesele naționale.

    Structura unificată a autorității fiscale naționale include:

  • aparatul central, responsabil de aspectele metodologice, de planificare, suport, gestiune, dar și de administrarea contribuabililor mari;
  • 4 regiuni de administrare fiscală (Nord, Sud, Centru și mun.Chişinău), în cadrul cărora sunt concentrate funcțiile de control, de gestionare a arieratelor și asistență juridică;
  • oficii de deservire și prestări servicii contribuabililor (front-office) la nivel regional.
  •  Prin Hotărârea Guvernului nr.395 din 5 iunie 2017 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de Stat, care stabilește normele necesare pentru asigurarea activității Serviciului Fiscal de Stat.

Istoria Codului fiscal

->Titlul I „Dispoziții generale” și Titlul II „Impozitul pe venit”, în vigoare din 01.01.1998.
->Titlul III „Taxa pe valoarea adăugată”, în vigoare din 01.07.1998.
->Titlul IV „Accizele”, în vigoare din 01.01.2001.
->Titlul V „Administrarea fiscală”, în vigoare din 01.07.2002.
->Titlul VI „Impozitul pe bunurile imobiliare”, în vigoare din 01.01.2001.
->Titlul VI¹ „Impozitul pe avere”, în vigoare din 01.01.2016.
->Titlul VII „Taxele locale”, în vigoare din 01.01.2005.
->Titlul VIII „Taxele pentru resursele naturale”, în vigoare din 01.01.2006.
->Titlul IX „Taxele rutiere”, în vigoare din 01.01.2007.
->Titlul X „Alte regimuri fiscale”, în vigoare din 04.08.2017.


Istoria dezvoltării Serviciului Fiscal de Stat a fost susținută de mai mulți parteneri


În acest sens, un rol semnificativ în modernizarea Serviciului Fiscal de Stat îl constituie colaborarea cu alte instituții și organisme internaționale privind preluarea celor mai bune practici ale administrațiilor fiscale străine: Fondul Monetar Internațional; Banca Mondială; Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice de nivel Înalt pentru Moldova (EUHLPAM) de comun cu PNUD; USAID în cadrul programului BRITE (Programul Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător); Agenția Fiscală Suedeză, cu finanțare de către SIDA; Organizația Intra-Europeană a Administrațiilor Fiscale (IOTA); Consiliul Coordonator al Conducătorilor Serviciilor Fiscale din statele membre ai Comunității Statelor Independente (CCCSF) și cu administrațiile fiscale din alte state. 

Conducătorii Serviciului Fiscal de Stat 

Numele, prenumele

Perioada

Serghei PUȘCUȚA

2016 - prezent

Ion PRISĂCARU

2013 – 2016

Nicolae VICOL

2012 – 2013

Nicolae PLATON

2009 – 2012

Victor COADĂ

2008 – 2009

Tatiana LOGHIN

2008 – 2008

Serghei PUȘCUȚA

2005 – 2008

Mihail POP

1999 – 2005

Nicolae BIVOL

1998 – 1999

Ion PRISĂCARU

1995 – 1998

Gheorghe ISOPESCU

1992 – 1995

Nicolae LUCHIAN

1990 – 1992

Boris BABOV

1990 – 1990

SERVICII FISCALE

Linia Guvernului

Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2018
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: