6.7.7. Darea de seamă
Înapoi
6.7.7.1.

Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa de piață?

        Darea de seamă la taxa de piață se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal) 

        Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. 

        Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF14”, aprobat prin Ordin IFPS nr. 1804 din 30.12.2014 „Privind aprobarea Dării de seamă fiscale unificate (Declarație) (Forma UNIF14). (art.292 alin. (1) Codul fiscal).

Arhiva

        Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa de piaţă?               Darea de seamă la taxa de piaţă se prezintă trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare după trimestrul de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal) Întreprinzătorii individuali al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 31 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde şi taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului " Forma UNIF 07", aprobat prin Ordin IFPS nr. 440 din 12.07.2007 " Privind aprobarea Declaraţiei ( darea de seamă unificată).(art.292 alin. (1) Codul fiscal).

6.7.7.2.

În baza cărui formular se prezintă darea de seamă pe taxa de piaţă?

        Darea de seamă pe taxa de piață se prezintă în baza formularului (Forma TL 13), aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale.

        [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) și a Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial, 2012, nr. 273-279/1701, în vigoare 01.01.2013]

Arhiva

        (în vigoare pînă la data 01.01.2013)

        Darea de seamă pe taxa de piaţă se prezintă în baza formularului "Forma TP 06", aprobat prin Ordinul IFPS nr. 21 din 02.02.2006 "Privind aprobarea formularelor tipizate a dărilor de seamă fiscale pe taxele locale".

6.7.7.3.

Cum se completează formularul dării de seamă pe taxa de piaţă?

        Formularul dării de seamă pe taxa de piață (Forma TL 13) se completează conform Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a acesteia, aprobate prin Ordinul IFPS nr. 1603 din 20 decembrie 2012.

        [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) și a Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial, 2012, nr. 273-279/1701, în vigoare 01.01.2013]

Arhiva

        (în vigoare pînă la data 01.01.2013)

        Formularul dării de seamă pe taxa de piaţă "Forma TP 06" se completează conform pct. 2, 3.1.6 şi 4 ale Instrucţiunii despre modul de întocmire şi prezentare a dărilor de seamă fiscale, aprobate prin Ordinul IFPS nr. 79 din 28.04.2006 "Privind aprobarea Instrucţiunii despre modul de întocmire şi prezentare a dărilor de seamă fiscale pe taxele locale prevăzute de Titlul VII al Codului fiscal".

6.7.7.4.

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de piață, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

        Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa de piață, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.

[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

Video
Codul fiscal 2019
Panou informativ