8.3.1. Noţiuni generale
Înapoi
8.3.1.1.

Ce sancțiuni se aplică în cazul în care pe teritoriul Republicii Moldova se depistează autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova fără vinietă sau se constată că perioada de valabilitate a vinietei a fost depăşită?

        Conform art. 346 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul în care pe teritoriul Republicii Moldova se depistează autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova fără vinietă sau se constată că perioada de valabilitate a vinietei a fost depăşită, organele abilitate cu funcţie de control în transport rutier întocmesc un proces-verbal de constatare a lipsei dovezii achitării vinietei sau privind depăşirea perioadei de valabilitate a vinietei, cu aplicarea sancţiunii în conformitate cu prevederile art. 2873 din Codul contravenţional, iar Poliţia de Frontieră nu va permite ieşirea din ţară a mijloacelor de transport respective pînă nu se va prezenta dovada de achitare a vinietei pentru toată perioada aflării în Republica Moldova şi a amenzii aplicate.

8.3.1.2. Ce se înţelege prin “folosire a drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova”?

Prin “folosire a drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova” se înţelege orice intrare pe teritoriul Republicii Moldova sau tranzitare a teritoriului Republicii Moldova cu autovehicule care nu au certificat de înmatriculare de stat eliberat de autorităţile abilitate ale Republicii Moldova (art. 336 alin. 8 al Codului fiscal).

8.3.1.3. Ce se înţelege prin « tranzit (tranzitare) » ?

Tranzitul (tranzitarea) este acţiunea de trecere pe teritoriul Republicii Moldova a autovehiculului în cazul în care nici punctul de pornire /expediţie al autovehiculului, nici punctul de destinaţie al acestuia nu se află în Republica Moldova (art. 336 alin. 12 al Codului fiscal).

8.3.1.4. Ce se înțelege prin vinietă în sensul aplicării taxelor rutiere?

        Vinietă în sensul alicării taxelor rutiere reprezintă taxa pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova de autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova şi de remorcile ataşate la acestea, a cărei plată se atestă printr-o confirmare valabilă pentru o anumită perioadă.

Video
Codul fiscal 2018
Panou informativ