29.2.10. Impozitarea venitului obținut de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, din transmiterea în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății imobiliare persoanelor specificate la art. 54, precum și altor persoane decît celor specificate la art. 90 din Codul fiscal (art. 901 alin. (34) CF)
Înapoi
29.2.10.1.

Misiunile diplomatice au obligația de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietatea imobiliară?

        În conformitate cu prevederile art.90 alin.(1) din Codul fiscal, misiunile diplomatice nu sînt stabilite ca subiecți responsabili de reținerea impozitului pe venit la sursa de plată. 

         Prin urmare, misiunile diplomatice nu au obligația de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietatea imobiliară.

        Totodată, conform art. 901 alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decît cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea contractului. Persoanele menţionate sînt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază sînt deservite. Acest impozit se achită lunar cel tîrziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) după data de 2, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget. 

         De asemenea, conform art. 901 alin. (4) din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scuteşte beneficiarul veniturilor specificate la alin.(34) de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora.

         Astfel, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, și transmit misiunilor diplomatice în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietatea imobiliară, au obligația de a înregistra contractul încheiat și de achita impozitul pe venit în modul și termenii stipulați de prevederile legislației menționate.  

        În cazul neînregistrării contractului de locaţiune, arendă, uzufruct al proprietăţii imobiliare şi neachitării impozitului din venitul obţinut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prin metode şi surse indirecte, în conformitate cu prevederile art.189 şi 225 din Codul fiscal. 

        [modificările operate în Baza generalizată a practicii fiscale conform Legii nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018 ])

Arhiva

         În conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii se consideră venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente - cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția deducerilor și scutirilor la care acestea au dreptul.

 Conform art. 901 alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decît cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea contractului. Persoanele menţionate sînt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază sînt deservite. Acest impozit se achită lunar cel tîrziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) după data de 2, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget.  

 Totodată, conform art. 901 alin. (4) din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scuteşte beneficiarul cîştigurilor şi veniturilor specificate la alin.(34) de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora. 

 Astfel, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, și transmit misiunilor diplomatice în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietatea imobiliară, au obligația de a înregistra contractul încheiat și de achita impozitul pe venit în modul și termenii stipulați de prevederile legislației menționate. 

 Prin urmare, misiunile diplomatice nu au obligația de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietatea imobiliară.

29.2.10.2.

Cum urmează să fie înregistrată transmiterea în locațiune a proprietății imobiliare de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, altor subiecți decât cei specificați la art.90 din Codul fiscal?

        Contractul de locațiune este obiect al dreptului civil, fiind reglementat de art.875 din Codul civil, potrivit căruia o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. 

         Conform prevederilor art. 876 alin. (1) din codul nominalizat, contractul de locațiune trebuie să fie întocmit în formă scrisă. 

         Totodată, în cazul lipsei unui asemenea contract, potrivit pct.6 din Ordinul nr.693 din 26 decembrie 2007, Serviciul Fiscal de Stat propune persoanei fizice-locator să depună o Declaraţie (cerere în formă liberă) prin care va specifica numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locator precum şi numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locatar, bunul dat în locaţiune (suprafaţa în m2), termenul locaţiunii și preţul locaţiunii. 

        În cazul neînregistrării contractului de locaţiune, arendă, uzufruct al proprietăţii imobiliare şi neachitării impozitului din venitul obţinut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prin metode şi surse indirecte, în conformitate cu prevederile art.189 şi 225 din Codul fiscal. 

        [modificările operate în Baza generalizată a practicii fiscale conform Legii nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018 ])

Arhiva

         Contractul de locațiune este obiect al dreptului civil, fiind reglementat de art.875 din Codul civil, potrivit căruia o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. 

 Conform prevederilor art. 876 alin. (1) din codul nominalizat, contractul de locațiune trebuie să fie întocmit în formă scrisă. 

 Totodată, în cazul lipsei unui asemenea contract, potrivit pct.6 din Ordinul nr.693 din 26 decembrie 2007, Serviciul Fiscal de Stat propune persoanei fizice-locator să depună o Declaraţie (cerere în formă liberă) prin care va specifica numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locator precum şi numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locatar, bunul dat în locaţiune (suprafaţa în m2), termenul locaţiunii și preţul locaţiunii.

Video
Codul fiscal 2019
Panou informativ