8.6.5. Calcularea taxei
Înapoi
8.6.5.1. Care este perioada fiscală pentru care se calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare?

Perioada fiscală pentru care se calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare este anul calendaristic (art. 360 al Codului fiscal).

8.6.5.2. Cine calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare?

Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare se va calcula de către: - Organul de resort - pentru perioada fiscală în care a fost solicitată autorizaţia de amplasare a obiectivului de publicitate exterioară (art. 361 alin. 5 al Codului fiscal); - subiecţii impunerii-deţinători ai autorizaţiilor pentru amplasarea obiectivelor de publicitate exterioară - pentru perioadele fiscale următoare după ce au fost obţinute autorizaţiile de amplasare a obiectivelor de publicitate exterioară (art. 361 alin. 6 al Codului fiscal).

8.6.5.3. Cum se calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare, în cazul în care persoanele fizice solicită organului de resort examiminarea şi perfectarea documentelor, coordonarea deciziilor de proiecte şi eliberarea de prescripţii tehnice pentru amplasarea obiectivelor de publicitate exterioară?

În cazul în care persoanele fizice solicită examinarea şi perfectarea documentelor, coordonarea deciziilor de proiecte şi eliberarea de prescripţii tehnice pentru amplasarea obiectivelor de publicitate exterioară, taxa pentru pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare se va calcula de către organul de resort, prin înmulţirea cotei taxei, stabilită în pct. 1 al Anexei nr. 6 la Titlul IX “Taxele rutiere” al Codului fiscal cu numărul de proiecte prezentate (art. 361 alin. 1 lit. a) al Codului fiscal).

8.6.5.4. Cum se calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare, în cazul în care persoanele fizice solicită invitarea specialistului la obiect?

În cazul în care persoanele fizice solicită invitarea specialistului la obiect, taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare, se va calcula de către organului de resort, prin înmulţirea cotei taxei, stabilită în pct. 2 al Anexei nr. 6 la Titlul IX “Taxele rutiere” al Codului fiscal cu numărul de solicitări a specialistului la obiect (art. 361 alin. 1 lit. a) al Codului fiscal).

8.6.5.5. Cum se calculează taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare, în cazul amplasarii obiectivului de publicitate exterioară?

În cazul amplasării obiectivului de publicitate exterioară, taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare se va calcula prin înmulţirea cotei taxei, stabilită în pct. 3 al Anexei nr. 6 la Titlul IX “Taxele rutiere” al Codului fiscal cu fiecare metru pătrat de suprafaţă publicitară (art. 361 alin. 1 lit.b) al Codului fiscal).

Video
Codul fiscal 2019
Panou informativ