30.3. Declararea şi achitarea
Înapoi
30.3.1.

Care este formularul pentru declararea taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?

        Potrivit art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998, în redacția Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr.281 din 16 decembrie 2016 (Monitorul Oficial nr.472-477 din 27 decembrie 2016), obligațiunea privind achitarea taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului se declară la Serviciul Fiscal de Stat conform Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (forma POLMED17), aprobată prin ordinul Ministerului Finanțelor nr.5 din 11 ianuarie 2017.

30.3.2.

Cine este obligat să depună darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?

        În conformitate cu art.14 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului urmează a fi prezentată Serviciului Fiscal de Stat de către persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și care: 

        a) produc: 

         - mărfuri indicate în anexa nr.8 din Legea menționată;

         -ambalajul primar din materiale plastice (clasificat la poziţiile tarifare 3923 21 000, 3923 29 şi 3923 30) care conţine produse; 

         -ambalajul primar compozit (clasificat la poziția tarifară 4819 20 000) care conţine produse; 

         -ambalajul primar din aluminiu (clasificat la poziţia tarifară 7612) care conţine produse; 

        b) importă: 

         - mărfuri indicate în anexa nr.8 din Legea menționată; 

         -ambalajul primar din materiale plastice (clasificat la poziţiile tarifare 3923 21 000, 3923 29 şi 3923 30) care conţine produse;

         -ambalajul primar compozit (clasificat la poziția tarifară 4819 20 000) care conţine produse; 

         -ambalajul primar din aluminiu (clasificat la poziţia tarifară 7612) care conţine produse; 

        c) procură de la persoane fizice şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia: 

         - mărfuri indicate în anexa nr.8 din Legea menționată; 

         -ambalajul primar din materiale plastice (clasificat la poziţiile tarifare 3923 21 000, 3923 29 şi 3923 30) care conţine produse; 

        -ambalajul primar compozit (clasificat la poziția tarifară 4819 20 000) care conţine produse;        

        -ambalajul primar din aluminiu (clasificat la poziţia tarifară 7612) care conţine produse. 

        [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

Arhiva

 Începînd cu 1 ianuarie 2017, în conformitate cu art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998, darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului urmează a fi prezentată Serviciului Fiscal de Stat de către persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător:

  а) importatori:

  - de mărfuri, specificate în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998;

 - de produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014 ) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă;

  b) subiecții:

 - care procură mărfuri specificate în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998 de la persoane de pe teritoriul Republicii Moldova ce nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar;

 - care procură produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă de la persoane de pe teritoriul Republicii Moldova ce nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar.

  c) producători:

 - de mărfuri, stabilite în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998;

 - de produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014 ) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă.

30.3.3.

Care este termenul de prezentare a dărilor de seamă privind plățile pentru poluarea mediului?

        În conformitate cu prevederile art.14 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea, subiecţii specificați la art.6, 9 şi 10 din Lege, sînt obligaţi să calculeze, să achite la bugetul de stat plăţile corespunzătoare şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă respectivă utilizînd, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică în condiţiile stipulate la art.187 alin.(21) din Codul fiscal, pînă la data de 25 a lunii februarie a anului următor de gestiune. Forma şi modul de completare a dării de seamă se aprobă de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. 

        Subiecţii specificați la art.11 din Lege, sînt obligaţi să calculeze de sine stătător, să achite la bugetul de stat plăţile corespunzătoare şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă respectivă, utilizînd, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică în condiţiile stipulate la art.187 alin.(21) din Codul fiscal, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune. Forma şi modul de completare a dării de seamă este aprobată de către Ministerul Finanţelor. 

         Subiecții care au obligația prezentării dărilor de seamă privind plățile pentru poluarea mediului, dar care nu cad sub acțiunea art.187 alin.(21) din Codul fiscal, prezintă dările de seamă pe suport de hîrtie. 

         La efectuarea în perioada de raportare doar a operațiunilor scutite de taxă conform art.11 alin.(6) din Lege, Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului nu se prezintă.

         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

Arhiva

 Începînd cu 1 ianuarie 2017, în conformitate cu art.14 alin.(1) și (2) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998, subiecții specificați la art.6 alin.(1), art.9 alin.(1), art.10 alin.(1) și art.11 alin.(1) din Legea menționată prezintă la Serviciul Fisal de Stat dările de seamă privind plățile pentru poluarea mediului, lunar, către data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune, în conformitate cu art.187 alin.(21) din Codul fiscal, utilizînd, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică.

 Subiecții care au obligația prezentării dărilor de seamă privind plățile pentru poluarea mediului, dar care nu cad sub acțiunea art.187 alin.(21) din Codul fiscal prezintă dările de seamă pe suport de hîrtie.

  La efectuarea în perioada de raportare doar a operațiunilor scutite de taxă conform art.11 alin.(4) din Lege, Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului nu se prezintă.

30.3.4.

Care este termenul de achitare a plăților pentru poluarea mediului?

        În conformitate cu prevederile art.14 alin.(3) și alin.(4) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea, subiecţii specificați la art.6, 9 şi 10 din Lege, sînt obligaţi să calculeze, să achite la bugetul de stat plăţile corespunzătoare pînă la data de 25 a lunii februarie a anului următor de gestiune. 

         Subiecţii specificați la art.11 din Lege, sînt obligaţi să calculeze de sine stătător, să achite la bugetul de stat plăţile corespunzătoare pînă la data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune. 

         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

Arhiva

         Începînd cu 1 ianuarie 2017, în conformitate cu art.14 alin.(1) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998, subiecții specificați la art.6 alin.(1), art.9 alin.(1), art.10 alin.(1) și art.11 alin.(1) din Legea menționată, calculează de sine stătător și achită la bugetul de stat plățile corespunzătoare pentru poluarea mediului, lunar, către data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune.

 Achitarea taxei/plății urmează a fi efectuată:

 - pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului - la codul clasificației economice 114534 «Taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului»; -

 pentru emisiile de poluanți ale surselor staționare, deversărilor de poluanți și depozitarea deșeurilor de producție - la codul clasificației economice 114535 «Plăți pentru poluarea mediului în limitele/cu depășirea normativelor”.

30.3.5.

Care este formularul pentru declararea plăţii pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor?

        Potrivit art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, în redacția Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr.281 din 16 decembrie 2016 (Monitorul Oficial nr.472-477 din 27 decembrie 2016), obligațiunea privind achitarea plăţii pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor se declară la Serviciul Fiscal de Stat conform Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17), aprobată prin ordinul Ministerului Finanțelor nr.21 din 2 februarie 2017.

30.3.6.

Unde poate fi găsit modul de completare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (forma POLMED17)?

        Modul de completare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (forma POLMED17) este aprobat prin anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 5 din 11 ianuarie 2017, care poate fi vizualizat pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat (www.fisc.md).

30.3.7.

Arhiva

        Unde poate fi găsit modul de completare a Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17)?

         Modul de completare a Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17) este aprobat prin anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 21 din 2 februarie 2017, care poate fi vizualizat pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat (www.fisc.md).

30.3.8.

Apare oare necesitatea prezentării Dării de seamă POLMED17, în cazul, în care în perioada de raportare s-au efectuat doar operaţiuni scutite de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?

        Potrivit pct.5 din Instrucțiunea de completare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (POLMED17), aprobat prin anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, la efectuarea în perioada de raportare doar a operaţiunilor scutite de taxă conform art.11 alin.(6) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (forma POLMED17) nu se prezintă. 

         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului MF nr.35 din 31.01.2018 cu privire la modificarea și completarea Ordinului MF nr.5 din 11.01.2017, în vigoare de la 16.02.2018].

Arhiva

         Potrivit pct.5 din Modul de completare a Dării de seamă POLMED17, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, la efectuarea în perioada de raportare doar a operaţiunilor scutite de taxă conform art.11 alin.(4) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (forma POLMED17) nu se prezintă.

30.3.9.

Este obligatorie reflectarea în Darea de seamă POLMED17 a operaţiunilor scutite de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, dacă în perioada de raportate s-au efectuat atît operaţiuni pasibile taxării, cît şi operaţiuni scutite de taxă?

        Potrivit pct.4 din Instrucțiunea de completare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (POLMED17), aprobat prin anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, dacă în luna de raportare subiecţii ce desfăşoară activitate de întreprinzător au avut operaţiuni pasibile taxării şi operaţiuni scutite conform art.11 alin.(6) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, ei sînt obligaţi să prezinte darea de seamă pentru perioada fiscală de raportare.

         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului MF nr.35 din 31.01.2018 cu privire la modificarea și completarea Ordinului MF nr.5 din 11.01.2017, în vigoare de la 16.02.2018].

Arhiva

         Potrivit pct.4 din Modul de completare a Dării de seamă POLMED17, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, dacă în luna de raportare subiecţii ce desfăşoară activitate de întreprinzător au avut operaţiuni pasibile taxării şi operaţiuni scutite conform art.11 alin.(4) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998 cu mărfurile indicate în anexa nr.8 din Lege şi produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30 ale Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014) sau în ambalaj din carton neondulat (poziţia tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor) cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă, aceştea sînt obligaţi să reflecte în darea de seamă (forma POLMED17) pentru perioada fiscală de raportare atît operaţiunile pasibile taxării, cît şi operaţiunile scutite de taxă.

30.3.10.

Care este modalitatea de reflectare în Darea de seamă POLMED17 a operaţiunilor scutite de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?

       Potrivit pct.10 din Instrucțiunea de completare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (POLMED17), aprobat prin anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, în coloana 10, în cazul efectuării operaţiunilor scutite de taxă, conform articolului 11 alin.(6) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, se indică codul facilităţii după cum urmează: 

        a) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.a) – 11/6/a;

        b) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.b) – 11/6/b;

        c) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.c) – 11/6/c; 

        d) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.d) – 11/6/d;

        e) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.e) – 11/6/e;

        f) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.f) – 11/6/f;

        g) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.g) – 11/6/g; 

        h) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.h) – 11/6/h;

        i) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(6) lit.i) – 11/6/i. 

        [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului MF nr.35 din 31.01.2018 cu privire la modificarea și completarea Ordinului MF nr.5 din 11.01.2017, în vigoare de la 16.02.2018].

Arhiva

         Potrivit pct.10 din Modul de completare a Dării de seamă POLMED17, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.5 din 11 ianuarie 2017, în coloana 10 pentru operaţiunile scutite de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului conform articolului 11 alin.(4) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, se va indica codul facilităţii după cum urmează:

  a) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.a) – 11/4/a;

 b) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.b) – 11/4/b;

 c) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.c) – 11/4/c;

  d) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.d) – 11/4/d;

    e) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.e) – 11/4/e;

  f) pentru operaţiunile indicate la art.11 alin.(4) lit.f) – 11/4/f.

30.3.11.

Arhiva

        Apare oare necesitatea prezentării Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17), în cazul în care în perioada de raportare subiecţii impunerii nu au efectuat careva operaţiuni pasibile taxării?

         Potrivit pct.2 din Modul de completare a Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.21 din 02 februarie 2017, dacă în luna expirată subiecţii impunerii nu au avut operaţiuni pasibile taxării conform art.6 alin.(1), art.9 alin.(1) şi art.10 alin.(1) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, pentru perioada fiscală respectivă nu se prezintă Darea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor.

30.3.12.

Arhiva

        Apare oare necesitatea prezentării Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17), în cazul în care subiecţii impunerii au efectuat careva operaţiuni din cele pasibile taxării?

         Potrivit pct.3 din Modul de completare a Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.21 din 02 februarie 2017, dacă în luna expirată au avut loc careva operaţiuni pasibile taxării care cad sub incidenţa art.6 alin.(1), art.9 alin.(1) şi art.10 alin.(1) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, pentru perioada fiscală de raportare se prezintă Darea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor cu reflectarea indicatorilor aferenţi obiectelor impozabile corespunzătoare.

30.3.13.

Care este modalitatea de achitare a plăţilor pentru poluarea mediului?

        Potrivit pct.3.3. din Modului de achitare a plăţilor şi evidenţa încasărilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2017, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.158 din 23 decembrie 2016, plăţile pentru poluarea mediului se vor achita la următoarele coduri ale Clasificaţiei economice:

        - cod ECO 114534 – Taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului;

        - cod ECO 114535 – Plaţi pentru poluarea mediului în limitele normativelor stabilite;

        - cod ECO 114536 – Alte plăţi pentru poluarea mediului.

        Plăţile calculate şi declarate, penalităţile şi amenzile aplicate în condiţiile Legii nr.1540-XIII din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului se virează de către poluatori la bugetul de stat pe codurile ECO indicate mai sus. Mijloacele care urmau să fie virate la codul IBAN al Fondului Ecologic pînă la data de 1 ianuarie 2017 se vor transfera pe codurile IBAN deschise începînd cu 1 ianuarie 2017.

        Plătitorii/contribuabilii pot genera codurile IBAN pe pagina web a Ministerului Finanţelor www.mf.gov.md, prin selectarea codului Clasificaţiei economice, raionului în care se află contribuabilul şi codului statistic al localităţii contribuabilului conform clasificatorului unităţilor administrativ-teritoriale (CUATM).

30.3.14.

Cine este obligat să prezinte darea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor?

        În conformitate cu art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, darea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor urmează a fi prezentată Serviciului Fiscal de Stat de către subiecții ce admit: 

         - emisii de poluanți în limitele normativelor stabilite (art.6 alin.(1)); 

         - emisii de poluanți cu depășirea normativelor stabilite (art.6 alin.(1)); 

         -deversări de poluanți în limitele normativelor stabilite (art.9 alin.(1)); 

         -deversări de poluanți cu depășirea normativelor stabilite (art.9 alin.(1)); 

         -depozitează deșeuri pe teritoriul întreprinderii (art.10 alin.(1));

     -depozitează deșeuri în amplasamente autorizate în limitele normativelor stabilite (art.10 alin.(1)); 

      - depozitează deșeuri în amplasamente autorizate în cantități ce depășesc normativele stabilite (art.10 alin.(1)).

Arhiva

        Cine este obligat să prezinte Dărea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17)?

         Începînd cu 1 ianuarie 2017, în conformitate cu art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, darea de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi, deversări şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP17) urmează a fi prezentată Serviciului Fiscal de Stat de către subiecții ce admit: 

 - emisii de poluanți în limitele normativelor stabilite (art.6 alin.(1)); 

       - emisii de poluanți cu depășirea normativelor stabilite (art.6 alin.(1)); 

         -deversări de poluanți în limitele normativelor stabilite (art.9 alin.(1)); 

         -deversări de poluanți cu depășirea normativelor stabilite (art.9 alin.(1)); 

         -depozitează deșeuri pe teritoriul întreprinderii (art.10 alin.(1)); 

     -depozitează deșeuri în amplasamente autorizate în limitele normativelor stabilite (art.10 alin.(1));

    -depozitează deșeuri în amplasamente autorizate în cantități ce depășesc normativele stabilite (art.10 alin.(1)).

30.3.15.

Cînd apare obligația privind taxa pentru categoriile de mărfuri ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării?

         Potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea, obligaţia privind taxa pentru categoriile de mărfuri ce cauzează poluarea mediului, survine la data importului mărfurilor respective, la data livrării de către producător a mărfurilor de fabricaţie proprie sau la data procurării mărfurilor de la persoanele fizice şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.16.

Care este baza impozabilă a mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?

        Potrivit art.11 alin.(5) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, baza impozabilă a mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului se stabileşte, după cum urmează: 

        1) pentru mărfurile indicate în anexa nr.8 din Legea menționată: 

        a) pentru mărfurile importate – valoarea facturată a acestora (valoarea din invoice);

         b) pentru mărfurile procurate de la persoane fizice şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acestora –valoarea de procurare a mărfurilor respective; 

      c) pentru mărfurile de fabricaţie proprie – valoarea livrării mărfurilor respective, fără T.V.A.; 

        2) pentru ambalajul primar compozit (clasificat la poziția tarifară 4819 20 000), precum şi pentru ambalajul primar (clasificat la poziţiile tarifare 3923 21 000, 3923 29, 3923 30 şi 7612) care conţine produse – cantitatea (numărul) unităţilor de ambalaje de fiecare categorie de volum unităţii de ambalaj în care este ambalat produsul, conform alin.(4) pct.2)–4). 

        În lipsa indicării volumului produsului, baza impozabilă reprezintă cantitatea (numărul) unităţilor de ambalaje de fiecare categorie a greutăţii produsului ambalat conform alin.(4) pct.2)–4). 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.17.

În legătură cu modificările operate în Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului prin Legea nr.313 din 22 decembrie 2017, are obligația agentul economic de a prezenta darea de seamă (forma POLMED17) corectată?

        În redacția nouă a Legii nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare Lege), au fost introduse norme noi privind regimul de aplicare a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului și noi scutiri la taxa respectivă. 

         Normele noi privind regimul de aplicare a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului prevăzute la art.I pct.4 din Legea nr.313 din 22 decembrie 2017 privind modificarea art.11 din Lege, sunt aplicabile începând cu 30 decembrie 2017.

         Astfel, în contextul modificărilor efectuate la art.11 din Lege, dările de seamă (forma POLMED17) corectate pentru perioadele fiscale de la 1 ianuarie 2017 pînă 29 decembrie 2017, cu aplicarea noilor cote de impozitare, nu se prezintă.

      Totodată, scutirile prevăzute la art.II alin.(1) din Legea nr.313 din 22 decembrie 2017, se aplică pentru perioada de la 1 ianuarie 2017 pînă 29 decembrie 2017. 

         Prin urmare, în temeiul modificărilor efectuate la art.11 din Lege, dreptul de a prezenta darea de seamă (forma POLMED17) corectată, se răsfrânge doar asupra contribuabililor care au efectuat careva operațiuni scutite de taxă în perioada de la 1 ianuarie 2017 pînă 29 decembrie 2017.

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.18.

De către cine se administrează evidența obligațiilor și de urmărire a restanțelor la plățile și taxa pentru poluarea mediului?

        Potrivit art.15 alin.(2) Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, funcţiile de evidenţă a obligaţiilor şi de urmărire a restanţelor la plăţile şi taxa pentru poluarea mediului stabilite la art.6, 9, 10 şi 11 sînt exercitate de către Serviciul Fiscal de Stat. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului].

30.3.19.

Care este organul care asigură controlul asupra corectitudinii calculului și plenitudinii virării la buget a plăților și taxei pentru poluarea mediului?

        Art.15 alin.(3) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, prevede că funcţia de control asupra corectitudinii calculului şi plenitudinii virării la buget a plăţilor stabilite la art.6, 9 şi 10 este exercitată de către inspecţiile pentru protecţia mediului ale autorităţii centrale de specialitate. 

        Totodată, la alin.(4) al aceluiași articol, este prevăzut, că funcţia de control asupra corectitudinii calculului şi plenitudinii virării la buget a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, stabilită la art.11, este exercitată de către Serviciul Fiscal de Stat. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.20.

Ce reprezintă valoarea facturată a mărfurilor importate, indicate în anexa nr.8 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, în scopul determinării bazei impozabile pentru aceste mărfuri?

        În conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare Lege), baza impozabilă pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8 din Lege, constituie valoarea facturată a acestora (valoarea din invoice). 

         Totodată, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, obligaţia privind taxa pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8, survine la data importului mărfurilor respective. 

         Respectiv, valoarea facturată (indicată în invoice) a mărfurilor importate constituie valoarea totală a lotului de marfă livrat de către vînzătorul acestora, la cursul de schimb al Băncii Naţionale a Moldovei stabilit la data întocmirii declaraţiei vamale. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.21.

Care este baza impozabilă pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, în cazul acordării unui bonus sub formă monetară din partea nerezidentului în adresa rezidentului?

        Potrivit art.11 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuarea Lege), obiecte ai impunerii cu taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului constituie mărfurile indicate în anexa nr.8 din Legea menționată. 

        Totodată, potrivit prevederilor alin.(5) al articolului menționat, baza impozabilă pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8 din Lege, constituie valoarea facturată a acestora (valoarea din invoice). 

        În conformitate cu alin.(3) al aceluiași articol, obligaţia privind taxa pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8, survine la data importului mărfurilor respective. 

       Respectiv, acordarea unui bonus sub formă monetară din partea unui nerezident unui rezident, nu influențează asupra determinării bazei impozabile pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8 din Lege. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.22.

Care este baza impozabilă pentru mărfurile importate, indicate în anexa nr.8 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, în cazul acordării discontului din partea nerezidentului în adresa rezidentului?

        În conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare Lege), baza impozabilă pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8 din Legea menționată, constituie valoarea facturată a acestora (valoarea din invoice). 

         Totodată, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, obligaţia privind taxa pentru mărfurile importate indicate în anexa nr.8, survine la data importului mărfurilor respective. 

         Dacă acordarea discontului din partea nerezidentului în adresa rezidentului are loc la momentul importului mărfurilor respective și, valoarea discontului este deja reflectată în invoice, atunci baza impozabilă se va determina reieșind din valoarea facturată a mărfurilor indicată în invoice, diminuată cu valoarea discontului, la cursul de schimb al Băncii Naţionale a Moldovei stabilit la data întocmirii declaraţiei vamale. 

         [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.313 din 22.12.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare de la data 30.12.2017].

30.3.23.

Cum se apreciază baza impozabilă pentru ambalajul primar compozit, precum şi pentru ambalajul primar, în lipsa indicării pe ambalaj a volumului produsului, în anul 2018?

        În conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) pct.2) din Legea nr.1540 din 25.02.1998 (în redacția Legii nr.313 din 22.12.2017), baza impozabilă a mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului pentru ambalajul primar compozit, precum şi pentru ambalajul primar (clasificat la poziţiile tarifare 3923 21 000, 3923 29, 3923 30, 4819 20 000 şi 7612) care conţine produse reprezintă cantitatea (numărul) unităţilor de ambalaje de fiecare categorie de volum unităţii de ambalaj în care este ambalat produsul, conform alin.(4) pct.2)–4) al articolului menționat. 

        În lipsa indicării volumului produsului, baza impozabilă reprezintă cantitatea (numărul) unităţilor de ambalaje de fiecare categorie a greutăţii produsului ambalat conform alin.(4) pct.2)–4) al articolului menționat.

Video
Codul fiscal 2018
Panou informativ