11.09.2017
Vizualizari 1987
Serviciul Fiscal de Stat a dat start campaniei de conformare benevolă a agenților economici ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante

      Serviciul Fiscal de Stat a demarat acțiuni de monitorizare și control a agenților economici care dețin săli de ceremonii și/sau restaurante, ramură care prezintă riscuri sporite pentru administrarea fiscală.

     Scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici menționați.

    Astfel, în temeiul informației disponibile, SFS a examinat activitatea unui șir de agenţi economici (ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante) prin prisma următorilor indicatori: tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea); suprafaţa unităţilor comerciale; numărul de locuri; regimul de lucru; cifra de afaceri; povara fiscală; numărul mediu de salariați; salariul mediu per angajat pe parcusul anului 2016.

    Drept rezultat, au fost identificate riscuri fiscal asociate agenților economici din domeniu.

    Pe parcursul lunii septembrie, curent, SFS va monitoriza activitatea a 40 de agenți economici ce deţin săli de festivităţi şi/sau restaurante, prin prisma vizitelor fiscale.

    Totodată, SFS a instituit posturi fiscale la 10 agenti economici cu renume din mun. Chişinău care au declarat pierderi sau au înregistrat profit nesemnificativ în raport cu venitul total declarat şi cu pondere mică a achitărilor în total venituri.

    În acest context, SFS vine cu un apel către toţi agenții economici care deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor acesteia.

   Verificările vor avea loc pe întreg teritoriul țării.

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@fisc.md



 
 
Noutăţi 27 din 532 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2017
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: