Serviciul Fiscal ca istorie

Decenii de-a rîndul sistemul fiscal autohton s-a dezvoltat paralel cu cel al URSS, dupa aceleasi legi, principii si regulamente, cuprinzînd atît drepturile, cît si obligatiile, responsabilitatile inspectoratelor fiscale. În RSSM, ca si în URSS, a fost stabilit un sistem strict centralizat de calculare si încasare în buget a impozitelor si altor plati percepute de la întreprinderile si organizatiile de stat, cooperativele agricole si de producere, precum si de la populatie.

Primul document despre crearea inspectoratelor fiscale de stat orasenesti si raionale este cel cu numarul 68 din luna martie 1990, aprobat de Sovietul Ministrilor al RSSM. Tot atunci, pe lînga Ministerul Finantelor, si-au început activitatea anumite subdiviziuni fiscale, dar care nu intrau în componenta organelor financiare locale.

Începînd cu anul 1991, în republica a început sa se aplice propria legislatie fiscala, tinîndu-se cont de specificul economiei si interesele bugetare nationale. La 15 februarie, de exemplu, Sovietul Suprem adopta Legea privind prioritatile dezvoltarii sociale a satului si complexului agroindustrial, în care se prevad particularitatile impozitarii beneficiului întreprinderilor, însotite de o lista suplimentara de înlesniri, acordate acestor gospodarii.

La 17 noiembrie 1992 Parlamentul adopta Legea privind bazele sistemului fiscal. Aceasta lege determina principiile economice, juridice si organizationale generale de constituire a sistemului fiscal, prevede tipurile impozitelor si competenta organelor puterii de stat, drepturile si obligatiile contribuabililor, drepturile, obligatiile si responsabilitatea organelor fiscale, apararea contribuabililor, raspunderea pentru încalcarea legislatiei. Aceasta lege este asemanatoare cu cea ruseasca. Sistemul fiscal e voluminos, prevede 10 impozite generale de stat si 10 locale, numarul carora ulterior creste.

De la 2 decembrie 1992 intra în vigoare Legea privind impozitul pe beneficiul întreprinderilor. Impozitului sînt supusi toti agentii economici - persoane juridice de pe teritoriul Republicii, indiferent de formele de proprietate si de cadrul juridic, inclusiv întreprinderile cu investitii straine, asociatiile si organizatiile internationale care îsi exercita activitatea de antreprenoriat nemijlocit sau prin intermediul reprezentantelor permanente si filialelor.

Întreprinderile agricole, cu exceptia celor de tip industrial, nu platesc impozitul pe beneficiul provenit din fabricarea si desfacerea productiei agricole, precum si din desfacerea productiei obtinute prin prelucrarea industriala a materiei prime proprii. Beneficiul obtinut din activitatea neagricola si beneficiul întreprinderilor de tip industrial este impozitat în baza principiilor generale.

Impozitului pe beneficiu nu se supuneau sumele de binefacere, sustinerea institutiilor de ocrotire a sanatatii, de cultura, învatamînt, educatie fizica în valoare de 2 la suta din beneficiul impozabil si un procent din beneficiul de bilant, transferat în fondul de sustinere sociala a populatiei.

În aprilie 1992 a fost adoptata Legea cu privire la investitiile straine. Astfel, a fost prevazut un sir de scutiri de impozit pe beneficiu pentru întreprinderile mixte cu investitii straine. Ulterior au fost introduse anumite modificari care au simplificat considerabil ordinea acordarii lor. În afara de aceasta, întreprinderile mixte se bucura si de scutirile de baza prevazute pentru întreprinderile autohtone.

Legea cu privire la taxa pe valoarea adaugata a vazut lumina zilei în noiembrie 1994. Ea prevede un impozit indirect de stat, aplicat la suma valorii adaugate, formate la fiecare etapa de producere si vînzare a marfii, executare a muncii si acordare a serviciilor. Platitoare de impozit sunt întreprinderile si cetatenii, inclusiv straini, care desfasoara activitati de întreprinzator, exceptie facînd cetatenii care obtin un venit anual din comercializarea marfurilor mai mic de 400 salarii minime si institutiile finantate de la buget. Cota impozitului este aprobata în marime de 20 la suta din volumul operatiunilor impozabile si poate fi precizata de Parlament în timpul aprobarii bugetului pentru anul viitor.

La sfîrsitul lunii decembrie 1994 Parlamentul a adoptat Legea cu privire la accize. Accizele sunt un impozit indirect de stat, inclus în pretul marfii (productiei) si este achitat de consumator. Platitori sunt persoanele fizice si juridice care produc si realizeaza marfuri supuse accizelor (nu de prima necesitate: bauturi alcoolice, produse de tutun, obiecte din metale pretioase cu sau fara nestemate s.a.). Începînd cu 1995, accizele au fost stabilite prin taxe fixe în exprimare baneasca la o unitate a marfurilor supuse accizelor în loc de procentele care se aplicau înainte la pretul de realizare. Nesupuse accizelor au fost marfurile fabricate în republica si exportate, spirtul utilizat în medicina, inclusiv în cea veterinara.

Pe parcursul anilor anumite modificari a suferit si Legea cu privire la impozitul funciar si modalitatea de impozitare, adoptata în decembrie 1992. Platitori ai acestui impozit sunt persoanele fizice si juridice cu terenuri de pamînt cu titluri de proprietate, posesiune si binefacere. Initial, cotele impozitului dat au fost neînsemnate si diferentiate, în dependenta de bonitate, de felul de utilizare agricola.

Din 1995 întreprinderile agricole au început sa plateasca un impozit funciar unic, care includea si impozitele imobiliar si rutier, platite anterior separat. În legatura cu aceasta, cotele impozitului funciar s-au majorat. Impozitul imobiliar, conform decretului Presedintelui Republicii, a început sa fie platit de toate persoanele juridice cu fonduri fixe de productie si neproductive, precum si de cetatenii posesori de cladiri si edificii.

Conform Legii cu privire la impozitul rutier din iunie 1993, cetatenii au început sa achite anumite plati pentru exploatarea autostrazilor, diferitelor constructii auto, pentru procurarea autoturismelor, altor mijloace de transport, impozitul de tranzit si un impozit rutier special. Din 1996 însa a început sa actioneze Legea cu privire la fondul rutier. Semnificativ e ca ea, în comparatie cu cea anterioara, omite nedreptatea privind “repartizarea egalatoare a impozitului rutier” pentru toti posesorii si neposesorii de mijloace de transport auto.

Pentru întregul sistem fiscal si nu numai, de fapt, important s-a dovedit a fi adoptarea Legii cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor fizice. Aceasta Lege a fost abrogata odata cu punerea în aplicare a titlurilor I si II ale Codului fiscal. Drept ca în decursul anilor cotele impozitului, precum si marimea venitului neimpozabil, în repetate rînduri s-au modificat.

Istoriceste, ca sa zicem asa, ne-am oprit doar la anumite momente, date, cifre din arsenalul sistemului fiscal, care, timp de un deceniu, a suferit mai multe schimbari, mai ales calitative. Actualmente în republica actioneaza unele titluri ale Codului fiscal, inclusiv impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, impozitul pe proprietate, impozitele locale, accizele, administrarea fiscala.

Însa desavîrsirea, redresarea sistemului ca atare continua.

Din istoria impozitarii

Odata cu dezvoltarea fortelor de productie au aparut si impozitele in forma lor primitiva.

Incepind cu sec. XII-XIII se formeaza statele feudale romвnesti ca instrument al mentinerii relatiilor de clasa, al independentei politice. S-au constituit organele respective de conducere a obstii satesti. in fruntea ei se afla un jude. El era ajutat de „oameni buni si batrini” in pastrarea ordinii, rezolvarea diferendelor dintre membrii comunitatii, stringerea impozitelor etc.

Mai tоrziu, bascacii stabiliti in Podolia, stringeau de la localnici impozite predestinate hanului Hoardei de Aur. Acest sistem a fost raspindit si la unele localitati romвnesti din spatiul Carpato–Nistrean, care ulterior a intrat in componenta Tarii Moldovei.

In sec. XV legaturile comerciale dintre tarile romвnesti erau stimulate de privilegiile pe care unele orase le aveau din sec. XIV, inclusiv „locul de impozit”, drept obtinut mai tоrziu si de unele localitati urbane moldovenesti si muntenesti.

Potrivit „Descrieirei Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, fiecare casa taraneasca platea, in vreme de pace, pentru trebuintele tarii, 80 de aspri, adica un florin, dajdie numita fumarit; in vreme de razboi, un taler оmparatesc sau 120 aspri, iar la vreme de mai mare nevoie, un galben, care pretuia atunci 200 aspri.

Locuitorii satelor erau оmpartiti in grupuri fiscale, alcatuite dupa criteriile economice, sociale, administrative, teritoriale sau de origine etnica. Impunerea fiscala se facea prin sistemul cislei, stabilindu-se o suma platibila pentru fiecare grup fiscal care era apoi repartizat unitatilor impozabile, dupa criteriul puterii economice. in functie de starea materiala, taranii erau оmpartiti in doua categorii: taranii de istov care plateau biruri mari si taranii saraci care plateau biruri mici. Dependenta economica a taranilor fata de stapini se realiza prin renta, iar cadourile, pe care anterior taranul le oferea de doua ori pe an, au devenit o renta senioriala regulata in natura. Abia mai tоrziu este mentionata zeciuiala, platita din toata roada strinsa.

Pоrcalabul, starostele, marele vataf, care erau reprezentantii puterii centrale pe teren, оmpreuna cu agentii fiscali, puteau intra in toate satele tinutului ca sa incaseze darile de la contribuabili. Cunoscind situatia de pe teren, pоrcalabul era delegat sa faca ancheta si sa judece numeroasele neintelegeri cu caracter fiscal.

In sec. XVII perceperea impozitelor era efectuata de serviciul defterdarului <(functionari locali) care aveau obligatiile lor stricte si se supuneau direct centrului, raportind despre lucrul efectuat si situatia din regiune.

Proprietatea feudala asupra pamintului se realiza prin renta< platita de micul producator, care in cele din urma formau veniturile statului. Renta centralizata, platita in bani era utilizata pentru intretinerea armatei. Un loc deosebit оl ocupa capitatia – un impozit perceput in exclusivitate de la nemusulmani.

O importanta enorma in procesul de intarire a organelor de stat au constituit-o organele fiscale, ce asigurau si indatoririle fata de Poarta. Pentru impozitarea efectiva s-au constituit organe de impunere, percepere si de constringere, se intocmeau registre ale contribuabililor. in fruntea aparatului fiscal se afla marele vistiernic cu alti dregatori. Se largeste principiul raspunderii solidare – in locul celui care nu poate plati sint impuse rudele, vecini si chiar stapinul contribuabilului sa achite impozitele.

Situatia sociala a populatiei din provinciile de hotar s-a reflectat si in domeniul fiscal. Renta platita de tarani era insusita de institutiile de stat centrale, provinciile si de stapinul mosiei. Darile erau percepute de judele satului si transmise beneficiarului. Taranii plateau dari si fostilor stapini crestini de pina la instaurarea administratiei otomane. Din cauza dublei impozitari locuitorii mai multor sate se оmprastiau.

Populatia оsi exprima atitudinea ei negativa fata de dominatia straina in mod diferit. in unele localitati ani in sir nu se plateau impozite, desi autoritatile otomane оi amenintau pe restantieri cu diferite pedepse corporale, uneori aplicate in practica. Multi tarani saraciti de presiunea fiscala оsi paraseau locurile de bastina si formau cete de haiduci, astfel protestind оmpotriva abuzurilor autoritatilor locale si stapinilor de mosii.

In prima jumatate a sec. XVII-lea se observa depasirea crizei economice a Tarilor Romвne, survenita in ultimele decenii ale secolului premergator din cauza presiunii fiscale otomane.

Dupa terminarea razboiului indelungat, domnii Moldovei si Tarii Romвnesti Antioh Cantemir si Constantin Brincoveanu au incercat sa usureze situatia contribuabililor. in 1700 ei au dispus ca darea cu un cuantum stabilit dinainte sa fie platita in patru „sferturi” anuale. Pentru un scurt timp situatia contribuabililor se amelioreaza.

In tarile Romвne domnii fanarioti promovau o politica de ruina economica prin instituirea regimului fiscal de nemiloasa deposedare. Exploatarea fiscala impusa de regimul fanariot era cu mult mai apasatoare decоt cea care decurgea din relatiile de dependenta feudala.

Cele mai semnificative incercari de modernizare a sistemului fiscal au fost facute de Iosif al II-lea care intentiona sa oblige nobilimea la plata impozitelor. in a II-a jumatate a sec. al XVIII se platea catre stat si un impozit pe avere, luindu-se in considerare atоt bunurile mobile si imobile si un impozit pe persoana, diferit de la o categorie sociala la alta. Se introduc revendicari privind sistemul impozitarii ca: desfiintarea clacii si corvezilor, precum si contributia fiscala generala.

La sfоrsitul sec. XVIII s-au facut pasi in directia modernizarii organizarii sistemelor fiscale prin: repartizarea sarcinilor fiscale in functie de factorii economici si geografici, instituirea unor unitati fiscale, generalizarea remunerarii dregatorilor. Contribuabilii se оmparteau in doua mari categorii: bresle si birnici. Daca breslele se bucurau de un regim fiscal mai avantajos, birnicii (taranii liberi si clacasii) erau obligati la plata tuturor darilor, sporindu-le necontenit si numarul zilelor de claca ca si darile in bani ale gospodariilor taranesti. Unitatile impozabile erau compuse din cоte cinci familii grupate dupa criteriul puterii economice. Fapt este ca aproximativ 90% din impozite erau platite de catre familiile de birnici care reprezentau cam 40% din populatia impusa la inceputul sec. XIX.

In anul 1812 a avut loc anexarea Basarabia la Rusia tarista, fapt care a ruinat cu desavоrsire economia Moldovei. Pentru a-si intari pozitiile sociale in sate, tarismul a sustinut dezvoltarea asa-zisilor „tarani ai statului”, care primeau cоte 30 deseatine de pamint si plateau impozite, avind anumite obligatiuni fata de stat.

Dupa ce a fost introdusa noua politica economica, pentru tarani a fost adoptat impozitul in natura care era ceva mai avantajos decоt sistemul de predare obligatorie la stat a tuturor „surplusurilor” agricole. Dupa achitarea impozitului, taranii puteau sa-si vinda liber surplusurile de produse la piata, fapt ce stimula dezvoltarea agriculturii si a comertului.

Un anumit caracter politic la avut sistemul fiscal sovietic, introdus la 15 august 1940, prin care au fost lichidate toate restantele de impozit pentru ca nu avea cine si cui le plati. Cea mai mare parte din impozitul funciar s-a pus pe seama culacimii, iar o parte din taranii care nu avea cai, vite, etc., au fost scutiti de impozit.

Istoria impozitului cunoaste diverse schimbari in forma si continutul sau. Putem insa afirma ca importanta si necesitatea raportului dintre stat si contribuabil este evidenta deoarece asigura bunastarea cetatenilor. Ca urmare, impozitul este o sarcina catre stat cu caracter obligatoriu, datorat de toate persoanele fizice si juridice care obtin venit dintr-un anumit gen de activitate.