29.2.7. Restituirea impozitului pe venit
Înapoi
29.2.7.1.

     În cazul în care suma platita în plus nu a fost restituita în termenul prevazut de legislatie, de catre cine urmeaza a fi efectuat calculul dobânzii?

      În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) al Codului fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.       Totodată, potrivit prevederilor art. 176 alin. (3) și (4) al Codului fiscal, dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată şi prezentată de către contribuabil organului cu atribuţii de administrare fiscală. Calculul dobînzii se efectuează conform modului stabilit în articolul menționat. 

      În cazul impozitelor şi taxelor locale administrate de serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale, ordinul de plată va fi întocmit de organul fiscal în baza documentelor prezentate de acest serviciu. Plata dobînzii se va efectua din bugetul în care au fost vărsate impozitele şi taxele respective. 

      [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării Ordinul IFPS nr. 402 din 13.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015) și modificării art. 176 alin. (3) din Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 (publicat în Monitorul Oficial nr.13-14/32 din 13.01.2012)]

Arhiva

        În conformitate cu prevederile alin. (3) art. 176 din Codul fiscal, daca suma platita în plus si suma care, conform legislatiei fiscale, urmeaza a fi restituita nu au fost restituite în termen de 37 de zile de la data primirii cererii de catre organul fiscal, sau în alt termen prevazut de legislatia fiscala, contribuabilului i se plateste o dobînda, calculata în functie de rata de baza (rotunjita pîna la urmatorul procent întreg), stabilita de Banca Nationala a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicata la operatiunile de politica monetara pe termen scurt, pentru perioada cuprinsa între data primirii cererii si data compensarii de catre Trezoreria de Stat. Totodata, potrivit prevederilor alin. (4) articolului dat, calculul dobînzii, efectuat si prezentat de catre contribuabil organului cu atributii de administrare fiscala respectiv, se verifica si se aproba de conducerea acestui organ si se anexeaza la ordinul de plata care prevede plata dobînzii. În cazul impozitelor si taxelor locale administrate de serviciul de colectare a impozitelor si taxelor locale, ordinul de plata va fi întocmit de organul fiscal în baza documentelor prezentate de acest serviciu. Plata dobînzii se va efectua din bugetul în care au fost varsate impozitele si taxele respective. Astfel, tinând cont de faptul ca restiturea sumelor platite în plus nu a fost efectuata în termenii stabiliti de legislatie (37 de zile), persoana fizica este în drept de a prezenta calculul dobânzii la IFS respectiv. Potrivit prevederilor punctului 49 al ordinului Ministerului Finantelor nr.42 din 07.07.2004, dobînda se calculeaza în raport cu suma restituita cu întîrziere la contul bancar al contribuabilului sau la suma restituita persoanei fizice în numerar.

29.2.7.2.

Сum se restituie suma impozitului pe venit achitată în plus de către persoana fizică care nu practică activitate de întreprinzător?

        În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.

        Conform alin. (21) din articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie a anului ulterior celui pentru care se solicită restituirea – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.

        Cererea privind restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, se depune de către persoana fizică (sau de reprezentantul legal al acesteia) la subdiviziunile SFS în a cărui rază se deservește.

        Modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere sunt prevăzute în Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017).

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

Arhiva

        În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe. 

        Conform alin. (21) din articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova. 

        Cererea privind restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, se depune de către persoana fizică (sau de reprezentantul legal al acesteia) la subdiviziunile SFS în a cărui rază se deservește. 

        Modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere sunt prevăzute în Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017). 

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

         În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.    Conform alin. (21) din articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.

  Cererea privind restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, se depune de către persoana fizică (sau de reprezentantul legal al acesteia) la organul fiscal teritorial în a cărui rază se deservește.

  Modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere sunt prevăzute în Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29 mai 2015).

  (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr. 281 din 16 decembrie 2016 (modificarea art. 176 alin. (21) din Codul fiscal), publicată în M.O nr. 472-477/(5905-5910) din 27 decembrie 2016)

         În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenul stabilit la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.

        Conform alin. (21) al articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 aprilie a anului în care a fost constatată suma plătită în plus, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova. 

       Cererea privind restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, se depune de către persoana fizică (sau de reprezentantul legal al acesteia) la organul fiscal teritorial în a cărui rază se deservește. 

         Modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere sunt prevăzute în Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015). 

        [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015 și art. 175 și 176 din Codul fiscal]

        Are oare persoana fizică dreptul la restituirea sumei impozitului pe venit achitat în plus?  

        În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) al Codului fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.         Totodată, conform alin. (21) al articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 aprilie a anului în care a fost constatată suma plătită în plus, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.                       Concomitent, comunicăm că modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere, sunt prevăzute în Ordinul IFPS nr. 402 din 13.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015). 

 [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării Ordinul IFPS nr. 402 din 13.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015 și modificării art. 176 alin. (3) din Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 (publicat în Monitorul Oficial nr.13-14/32 din 13.01.2012)]

        Potrivit prevederilor art.176 alin.(1) din Codul fiscal cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 din Codul menţionat, numai dacă acesta nu are restanţe. Mecanismul de restituire a impozitului pe venit persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător este stabilit în Regulamentul privind restituirea persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător a sumelor aferente impozitului pe venit achitate/reţinute în plus, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 770 din 14.09.2011. Potrivit pct. 21 din Regulamentul menţionat, restituirea persoanei fizice a sumei achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit ce nu depăşeşte 1000 de lei se va efectua în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii. În celelalte cazuri, restituirea sumei achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit se va efectua în termen ce nu depăşeşte 37 de zile de la data primirii cererii.

29.2.7.3.

Are drept să solicite şi să primească restituirea sumelor aferente impozitului pe venit achitate/reţinute în plus, persoana care administrează succesiunea proprietarului decedat?

        Conform prevederilor art. 2162 alin. (4) din Codul civil, ţinîndu-se cont şi de prevederile art. 17 din Codul fiscal, prin derogare de la alin.(3), în cazurile prevăzute de lege, drepturile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului, pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului, trec la moştenitor.

        În cazul în care persoana care la moment este deja decedată a depus anterior declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale pentru care se formează supraplata și a înaintat cererea de restituire a impozitului pe venit, dreptul de încasare a impozitului pe venit achitat/reținut în plus face parte din activul succesorial, dacă acest drept este inclus în patrimoniu, de comun cu eventualele obligații fiscale aferente persoanei decedate. 

        Prin urmare, dreptul la încasarea de către moștenitor a impozitului pe venit achitat în plus apare doar la emiterea de către organul fiscal a deciziei privind restituirea acesteia, potrivit declarației și a cererii depuse de contribuabilul deja decedat. 

        Respectiv, moștenitorul acestui drept va prezenta cererea în formă liberă, la care va anexa documentul confirmativ privind obținerea moștenirii cu mențiunea despre includerea în patrimoniul succesoral și a sumelor aferente impozitului pe venit achitat/reținut în plus stabilite în decizia emisă de organul fiscal, ținîndu-se cont de termenul de prescripție prevăzut în art. 266 din Codul fiscal. 

        Totodată, în cazul în care moștenitorul solicită restituirea impozitului pe venit achitat în plus în același an în care a avut loc decesul, iar persoana decedată nu este în viață cînd este termenul-limită de recepționare a cererilor de restituire, apariția dreptului la încasarea de către moștenitor a impozitului pe venit achitat în plus nu apare, deoarece constatarea eventualei sume plătite în plus s-ar fi putut realiza doar la depunerea declarației de către persoana defunctă. 

[Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr.133 din 15.11.2018, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018, în vigoare 14.01.2019 ]

Arhiva

        Conform prevederilor art.1444 al Codului civil, ţinîndu-se cont şi de prevederile art. 17 din Codul fiscal, patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

        În cazul în care persoana care la moment este deja decedată a depus anterior declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale pentru care se formează supraplata și a înaintat cererea de restituire a impozitului pe venit, dreptul de încasare a impozitului pe venit achitat/reținut în plus face parte din activul succesorial, dacă acest drept este inclus în patrimoniu, de comun cu eventualele obligații fiscale aferente persoanei decedate.

        Prin urmare, dreptul la încasarea de cître moștenitor a impozitului pe venit achitat în plus apare doar la emiterea de către organul fiscal a deciziei privind restituirea acesteia, potrivit declarației și a cererii depuse de contribuabilul deja decedat.

        Respectiv, moștenitorul acestui drept va prezenta cererea în formă liberă, la care va anexa documentul confirmativ privind obținerea moștenirii cu mențiunea despre includerea în patrimoniul succesoral și a sumelor aferente impozitului pe venit achitat/reținut în plus stabilite în decizia emisă de organul fiscal, ținîndu-se cont de termenul de prescripție prevăzut în art. 266 din Codul fiscal.

        Totodată, în cazul în care moștenitorul solicită restituirea impozitului pe venit achitat în plus în același an în care a avut loc decesul, iar persoana decedată nu este în viață cînd este termenul-limită de recepționare a cererilor de restituire, apariția dreptului la încasarea de către moștenitor a impozitului pe venit achitat în plus nu apare, deoarece constatarea eventualei sume plătite în plus s-ar fi putut realiza doar la depunerea declarației de către persoana defunctă.

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr. 281 din 16 decembrie 2016 (modificarea art. 17 din Codul fiscal), publicată în M.O nr. 472-477/(5905-5910) din 27 decembrie 2016, precum și în baza explicației Ministerului finanțelor nr. 14/3-13/140 din 25 martie 2016)

        Conform prevederilor art.1444 al Codului civil, ţinîndu-se cont şi de prevederile art.43 al Codului fiscal, patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

        Astfel, dacă la momentul decesului contribuabilul a avut careva restanţe sau supraplăţi la buget, acestea urmează a fi trecute în posesia moştenitorilor prin menţiunea în certificatul de moştenire despre acest fapt.

       Prin urmare, restituirea se va efectua doar cu condiţia că persoana care solicită restituirea a întrat în drepturi legale de moştenitor şi deţine actul de moştenire cu menţiunea despre includerea în patrimoniul succesoral şi a sumelor aferente impozitului pe venit achitat/reţinut în plus.

29.2.7.4.

În ce termen urmează a se efectua restituirea sumelor achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit persoanelor fizice?

        Potrivit prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale.

        Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art. 175, 176 din Codul fiscal şi Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017) cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere.

        Conform art. 175 alin. (2), (3), (4) din Codul fiscal, Compensarea se efectuează la iniţiativa Serviciului Fiscal de Stat sau la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

        În termen de pînă la 30 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, Serviciul Fiscal de Stat întocmeşte documentul de plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.

        În termen de 7 zile de la data primirii documentului de plată, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont al bugetului în alt cont al aceluiaşi buget sau în contul unui alt buget sumele consemnate în documentul de plată. După executarea documentului de plată, Trezoreria de Stat remite, după caz, Serviciului Fiscal de Stat sau Serviciului Vamal extrasul din conturile trezoreriale de venituri.

        Conform art. 176 alin. (21) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie a anului ulterior celui pentru care se solicită restituirea – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.

        Cererea privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitate de întreprinzător este aprobată prin Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017.

        Articolul 176 alin. (3) al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

        Respectiv, termenul pentru efectuarea restituirii a sumelor achitate/reținute în plus la impozitului pe venit este de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal.

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

Arhiva

        Potrivit prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale. 

        Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art. 175, 176 din Codul fiscal şi Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017) cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere. 

        Conform art. 175 alin. (2), (3), (4) din Codul fiscal, Compensarea se efectuează la iniţiativa Serviciului Fiscal de Stat sau la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel. 

        În termen de pînă la 30 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, Serviciul Fiscal de Stat întocmeşte documentul de plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.

        În termen de 7 zile de la data primirii documentului de plată, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont al bugetului în alt cont al aceluiaşi buget sau în contul unui alt buget sumele consemnate în documentul de plată. După executarea documentului de plată, Trezoreria de Stat remite, după caz, Serviciului Fiscal de Stat sau Serviciului Vamal extrasul din conturile trezoreriale de venituri. 

        Conform art. 176 alin. (21) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova. 

        Cererea privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitate de întreprinzător este aprobată prin Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017. 

        Articolul 176 alin. (3) al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat. 

        Respectiv, termenul pentru efectuarea restituirii a sumelor achitate/reținute în plus la impozitului pe venit este de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal. 

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

         Potrivit prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale.

Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art. 175, 176 din Codul fiscal şi Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29 mai 2015) cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere.

  Conform art. 176 alin. (21) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.  

  Cererea privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitate de întreprinzător este aprobată prin Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015.

  Articolul 176 alin. (3) al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

 Respectiv, termenul pentru efectuarea restituirii a sumelor achitate/reținute în plus la impozitului pe venit este de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal.

 (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr. 281 din 16 decembrie 2016 (modificarea art. 176 alin. (21) din Codul fiscal), publicată în M.O nr. 472-477/(5905-5910) din 27 decembrie 2016)

         Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art.175, 176 al Codului fiscal, Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008 şi Ordinul IFPS nr.402 din 13.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015) cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere. 

         Concomitent, comunicăm că în Ordinul IFPS nr. 402 din 13.05.2015 este prevăzut modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător și lista documentelor ce urmează a fi anexate la cerere. 

         Conform prevederilor pct.84 din Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008, recalcularea şi restituirea impozitului pe venit se efectuează în baza declaraţiei, care se prezintă organelor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat, iar dobînda se apreciază pentru perioada determinată conform modului prevăzut de art. 176 din Codul fiscal.

         Articolul 176 alin. (3) al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat. 

         Respectiv, termenul pentru efectuarea restituirii a sumelor achitate/reținute în plus la impozitului pe venit este de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal. 

         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării Ordinul IFPS nr. 402 din 13.05.2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015 și modificării art. 176 alin. (3) din Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 (publicat în Monitorul Oficial nr.13-14/32 din 13.01.2012)]

      În ce termen urmează a se efectua persoanelor fizice restituirea sumelor achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit: 15, 37 sau 45 zile? 

        Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art.175, 176 al Codului fiscal, Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008 şi Ordinul IFPS nr.770 din 14.09.2011 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind restituirea persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător a sumelor aferente impozitului pe venit achitate/reţinute în plus”. În conformitate cu prevederile pct.21 şi pct.28 al Ordinului IFPS nr.770 din 14.09.2011, restituirea persoanei fizice a sumei achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit ce nu depăşeşte 1.000 de lei se efectuează în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii Cererii. În celelalte cazuri, restituirea sumei achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit se va efectua în termen ce nu depăşeşte 37 de zile de la data primirii Cererii. Conform prevederilor pct.84 din Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008, recalcularea şi restituirea impozitului pe venit se efectuează în baza declaraţiei, care se prezintă organelor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat, iar dobînda se apreciază pentru perioada determinată conform modului prevăzut de art. 176 din Cod. Articolul 176 al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat. Respectiv, termenul de 45 de zile este stabilit doar ca termen de la care începe a se calcula dobînda pentru nerestituirea în termen a sumelor plătite în plus, iar însăşi restituirea se va efectua în termen ce nu depăşeşte 15 sau, respectiv, 37 de zile.

29.2.7.5.

Care sunt documentele necesare de a fi prezentate de persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova la restituirea impozitului pe venit în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției (soțului) decedate ulterior?

  În conformitate cu prevederile art.176 din Codul fiscal contribuabilul este în drept de a-și revendica dreptul la restituirea sumei plătite în plus. Cererea de restituire a sumelor plătite în plus poate fi depusă în termen de 6 ani din data apariției lor conform art.266 din Codul menționat. 

 De asemenea, în conformitate cu prevederile art.34 alin.(1) din Codul fiscal persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova aflată în relații de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea indicatorului prevăzut la art.33 din cod, cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală. 

   Astfel, la depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, persoana fizică rezidentă poate beneficia de scutirea soției (soțului) decedat pe parcursul anului fiscal, cu condiția că soția (soțul) nu a beneficiat pe parcursul anului fiscal de scutirea personală. 

   Modelul Cererii de restituire a sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, este prevăzut în Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017) și poate fi accesat pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat www.sfs.md. 

   În calitate de documente care vor servi drept temei pentru utilizarea scutirii menționate și care urmează a fi anexate la cererea de restituire a impozitului pe venit în cazul decesului ulterior al soției (soțului) vor fi prezentate:

    - Copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei (depunătorul Cererii); 

      - Copia certificatului de căsătorie; 

      - Copia certificatului de deces; 

     - și după caz copia documentului ce confirmă dreptul la utilizarea scutii majore. 

   (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

Arhiva

         În conformitate cu prevederile art.176 din Codul fiscal contribuabilul este în drept de a-și revendica dreptul la restituirea sumei plătite în plus. Cererea de restituire a sumelor plătite în plus poate fi depusă în termen de 6 ani din data apariției lor conform art.266 din Codul menționat.

 De asemenea, în conformitate cu prevederile art.34 alin.(1) din Codul fiscal persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova aflată în relații de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea indicatorului prevăzut la art.33 din cod, cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală.

 Astfel, la depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, persoana fizică rezidentă poate beneficia de scutirea soției (soțului) decedat pe parcursul anului fiscal, cu condiția că soția (soțul) nu a beneficiat pe parcursul anului fiscal de scutirea personală.

 Modelul Cererii de restituire a sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, este prevăzut în Ordinul IFPS nr.402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015) și poate fi accesat pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat www.fisc.md.

 În calitate de documente care vor servi drept temei pentru utilizarea scutirii menționate și care urmează a fi anexate la cererea de restituire a impozitului pe venit în cazul decesului ulterior al soției (soțului) vor fi prezentate:

 - Copia certificatului de căsătorie;

 - Copia certificatului de deces.

29.2.7.6.

Care sunt documentele necesare de a fi prezentate de persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova la restituirea impozitului pe venit în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției (soțului)?

  În conformitate cu prevederile art.176 din Codul fiscal contribuabilul este în drept de a-și revendica dreptul la restituirea sumei plătite în plus. Cererea de restituire a sumelor plătite în plus poate fi depusă în termen de 6 ani din data apariției lor conform art.266 din Codul menționat. 

 De asemenea, în conformitate cu prevederile art.34 alin.(1) din Codul fiscal persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova aflată în relații de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea indicatorului prevăzut la art.33 din cod, cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală. 

   Astfel, la depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, persoana fizică rezidentă poate beneficia de scutirea soției (soțului), cu condiția că soția (soțul) nu a beneficiat pe parcursul anului fiscal de scutirea personală. 

   Modelul Cererii de restituire a sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, este prevăzut în Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017) și poate fi accesat pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat www.sfs.md. 

     În calitate de documente confirmative ce vor servi drept temei pentru utilizarea scutirii menționate și care urmează a fi anexate la cererea de restituire a impozitului pe venit vor fi prezentate: 

 - Copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei; 

 - Copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea soției (soțului);

 - Copia certificatului de căsătorie; 

       - și după caz copia documentului ce confirmă dreptul la utilizarea scutii majore.

Video
Codul fiscal 2019
Panou informativ