29.1.6.3. Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS)
Înapoi
29.1.6.3.1.

Este obligată entitatea să reflecte în Dările de seamă anuale datele privind plățile, menționate în art. 901 din Codul fiscal?

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare. 

        Astfel, în cazul achitării venitului, care a fost impozitat prin reținere finală la sursa de plată conform art. 901 din Codul fiscal, agentul economic va reflecta în Darea de seamă anuală suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut.  

        În cazul în care entitatea se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menționată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanțului de lichidare/ repartiție a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.

Arhiva

        Este obligată entitatea să reflecte în Dările de seamă anuale datele privind plățile, menționate în art. 901 din Codul fiscal?  

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.

        Astfel, în cazurile în care venitul achitat, care a fost impozitat prin reținere finală la sursa de plată conform art. 901 din Codul fiscal, depășește cuantumul scutirii personale stabilită la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, agentul economic va reflecta în Darea de seamă anuală suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. În cazul în care entitatea se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.


(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.92 alin. (3) din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017)

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 88-90, art. 901 – dacă venitul achitat (pe tip de venit) depăşeşte scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1), şi art. 91, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. 

         Astfel, în cazurile în care venitul achitat, care a fost impozitat prin reținere finală la sursa de plată conform art. 901 din Codul fiscal, depășește cuantumul scutirii personale stabilită la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, agentul economic va reflecta în Darea de seamă anuală suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Determinarea depășirii scutirii personale stabilită la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal se face pe fiecare tip de venit.

        Ţinînd cont de modificările, efectuate la art. 92 alin.(3) din Codul fiscal prin Legea nr. 178 din 11.07.2012, este obligat agentul economic, care pe parcursul anului fiscal a efectuat reţinerea finală impozitului pe venit din plăţile, menţionate în art. 901 din Codul fiscal, a indica în Dările de seamă anuale pentru anul 2012 datele privind numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut final? 

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.88–91 vor prezenta organului fiscal teritorial, în termen de o lună de la încheierea anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. 

        Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. 

        Ţinînd cont faptul că modificările, efectuate în art. 92 alin.(3) din Codul fiscal au întrat în vigoare din data de 13.01.2013, în dările de seamă anuale pentru anul 2012 datele privind reţinerea finală a impozitului din unele tipuri de venit, enumerate în art. 901 din Codul fiscal, nu se indică.

29.1.6.3.2. Arhivă conform Ordinului SFS nr. 185 din 19.04.2019.

Arhiva

        Care este modalitatea de reflectare în Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul și impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS14), a veniturilor salariale aferente anului 2014 achitate angajaților, subiecților care practică activitate de întreprinzător, a căror gen principal de activitate este realizarea de programe, prevăzut în Anexa nr.1 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II al Codului fiscal, dacă pînă în luna septembrie 2014 din Darea de seamă fiscală (forma IRV09) acestea au fost reflectate la codul sursei de venit - SAL, iar ulterior în Darea de seamă forma IRV14 (începând cu luna septembrie 2014) la codul sursei de venit - SAL a)?  

        În Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul și impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS14), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.697 din 22.08.2014, informația sumelor de evidenţă a veniturilor sub formă de salariu precum și reținerile impozitului pe venit a angajaților din domeniul IT, trebuie să fie reflectate cu codul SAL a) pentru toată perioada fiscală a anului 2014.

29.1.6.3.3. Cum urmează a fi completate rubricile care se referă la codul fiscal al persoanei în Nota de informare privind salariul și alte plăti efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul și impozitul pe venit reținut din aceste plăti (forma IALS), în condițiile în care acesta nu dispune de cod fiscal?

 Ținînd cont de prevederile art. 163 alin. (6) din Codul fiscal, codul fiscal al oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid reprezintă codul personal indicat pe verso-ul buletinului de identitate sau este identic cu numărul actului de identitate al cetăţeanului străin sau al apatridului.  
 Codul fiscal al persoanelor fără buletin de identitate reprezintă seria şi numărul pașaportului, iar dacă nu au nici paşaport, seria şi numărul certificatului de naştere sau al altui act de identitate.

Arhiva

        Cum urmează a fi completate rubricile care se referă la codul fiscal al persoanei în Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi(forma IALS 14), în condițiile în care aceasta nu dispune de cod fiscal?  

        Ținînd cont de prevederile art. 163 alin. (6) din Codul fiscal, codul fiscal al oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid reprezintă codul personal indicat pe verso-ul buletinului de identitate sau este identic cu numărul actului de identitate al cetăţeanului străin sau al apatridului.

        Codul fiscal al persoanelor fără buletin de identitate reprezintă seria şi numărul pașaportului, iar dacă nu au nici paşaport, seria şi numărul certificatului de naştere sau al altui act de identitate.

29.1.6.3.4. Vor fi reflectate în Nota de informare (forma IALS) veniturile achitate în favoarea persoanelor fizice de către entitate, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului potrivit art. 90 din Codul fiscal?

 În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 90 din Cod, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă (Nota de informare (forma IALS), în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. 
 Astfel, în cazul în care, pe parcursul anului, în adresa persoanelor fizice au fost achitate careva venituri, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului de 7%, aceste venituri urmează a fi reflectate în darea de seamă forma IALS, la codul sursei de venit PLs).

Arhiva

        Vor fi reflectare în Nota de informare (forma IALS 14) veniturile achitate în favoarea persoanelor fizicede către entitate, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului potrivit art. 90 din Codul fiscal?  

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, рersoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 90, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă (Nota de informare (forma IALS 14)), în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. 

        Astfel, în cazul în care, pe parcursul anului, în adresa persoanelor fizice, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului de 7%, au fost achitate careva venituri, aceste venituri urmează de a le reflecta în darea de seamă forma IALS 14. 


[modificările operate în Baza generalizată a practicii fiscale conform Legii nr.307 din 26.12.2012, în vigoare 04.02.2013]

        Apare obligația de reflectare în Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS 14) a veniturilor îndreptate în favoarea persoanelor fizice de la care nu apare obligația de reținere a impozitului de 7%?

         În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care în decursul anului au avut obligația să reţină impozitul în conformitate cu art.88–90, prezintă organului fiscal teritorial, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (forma IALS 14), în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plății și a impozitului pe venit reţinut. 

 De asemenea, este de menționat că potrivit art. 90 din Codul fiscal, ca excepție, nu apare obligația de reținere a impozitului pe venit din plățile îndreptate spre achitare deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a cabinetului avocatului, a notarului public, a executorului judecătoresc, a biroului individual al mediatorului.                Astfel, în cazul în care, pe parcursul anului, în adresa persoanelor fizice, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului de 7%, au fost achitate careva venituri, pentru aceste venituri nu apare obligația de a le reflecta în darea de seamă forma IALS 14.

29.1.6.3.5. Cum se vor executa obligațiile angajatorului de reținere și achitare a impozitului pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, în cazul încasării de către executorul judecătoresc, conform deciziei instanței de judecată, a sumelor ce urmează a fi achitate persoanei fizice, fără efectuarea reținerilor conform legislației?

 În conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare angajator care plătește lucrătorului salariu (inclusiv primele și facilitățile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat și de deduceri, și să rețină din aceste plăți un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern. 
 De asemenea, prevederi privind calcularea și reținerea de către angajator, a contribuțiilor de asigurări sociale si prime de asigurări obligatorii de asistenta medicală sunt stabilite în art. 20 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr.489-XIV din 08.07.1999, precum și în art. 25 din Legea cu privire la mărimea, modul si termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala nr. 1593 din 26.12.2002.  
 În cazul în care de către executorul judecătoresc s-au încasat forțat sume ce urmează a fi achitate persoanelor fizice, fără a fi calculat si reținut impozitul pe venit la sursa de plată, contribuții de asigurări sociale si prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, angajatorul este obligat în termen de pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, să prezente organului fiscal teritorial o dare de seama fiscala anuală (forma IALS) privind salariu și alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, în care va indica numele si prenumele (denumirea), adresa si codul fiscal al persoanelor fizice, suma venitului transferat, fără a indica impozitul pe venit, contribuții individuale de asigurări sociale si prime de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente sumei transferate.  
 Cît privește calcularea si reținerea contribuțiilor de asigurări sociale și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală, angajatorul, conform legislației în vigoare, urmează să calculeze și achite din cont propriu, inclusiv și pentru angajați:  
 - contribuțiile de asigurări sociale, conform tarifului stabilit pentru perioada în care urmau de a fi calculate aceste plăți; 
 - primele de asistență medicală, conform tarifelor stabilite pentru perioada fiscala în care s-au transferat aceste sume.

Arhiva

        Cum se vor executa obligațiile patronului de reținere și achitare a impozitului pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale si prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, în cazul încasării de către executorul judecătoresc, conform deciziei instanței de judecată a sumelor ce urmează a fi achitate persoanei fizice, fără efectuarea reținerilor conform legislației?  

        În conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare patron care plătește lucrătorului salariu (inclusiv primele și facilitățile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat și de deduceri, și să rețină din aceste plăți un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern. 

        De asemenea, prevederi privind calcularea și reținerea de către angajator, a contribuțiilor de asigurări sociale si prime de asigurări obligatorii de asistenta medicală sunt stabilite în art. 20 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr.489-XIV din 08.07.1999, precum și în art. 25 din Legea cu privire la mărimea, modul si termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala nr. 1593 din 26.12.2002. 

        În cazul în care de către executorul judecătoresc s-au încasat forțat sume ce urmează a fi achitate persoanelor fizice, fără a fi calculat si reținut impozitul pe venit la sursa de plată, contribuții de asigurări sociale si prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, angajatorul este obligat în termen de pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, să prezente organului fiscal teritorial o dare de seama fiscala anuală (IALS14) privind salariu și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, în care va indica numele si prenumele (denumirea), adresa si codul fiscal al persoanelor fizice, suma venitului transferat, fără a indica impozitul pe venit, contribuții individuale de asigurări sociale si prime de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente sumei transferate. 

        Cît privește calcularea si reținerea contribuțiilor de asigurări sociale și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală, angajatorul, conform legislației în vigoare, urmează să calculeze și achite din cont propriu, inclusiv și pentru angajați: 

        - contribuțiile de asigurări sociale, conform tarifului stabilit pentru perioada în care urmau de a fi calculate aceste plăți; 

         - primele de asistență medicală, conform tarifelor stabilite pentru perioada fiscala în care s-au transferat aceste sume.

29.1.6.3.6. Arhivă (întrebare și răspuns la nr. 29.1.6.11.)

Arhiva

        Începând cu care dată a anului 2015 agentul economic, care a efectuat reținerea finală a impozitului pe venit, urmează să reflecte informația aferentă venitului achitat și impozitului pe venit reținut din acesta în Nota de informare (forma IALS 14), ținând cont de completările și modificările introduse în art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, prevederi care au intrat în vigoare la 1 mai 2015?  

        Persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 901 din Codul fiscal urmează să reflecte în Nota de informare (forma IALS 14, anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 697 din 22.08.2014) informația anuală pentru anul 2015 aferentă venitului achitat, valoarea căruia depășește scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal. 

        Totodată, obligația de declarare a veniturilor şi impozitului pe venit reţinut final la sursa de plată nu survine în toate cazurile, ci doar atunci cînd plăţile efectuate în folosul persoanei fizice în decursul anului depăşesc suma scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru astfel de plăţi se va declara întreaga sumă a venitului achitat şi a impozitului pe venit reţinut.

29.1.6.3.7.

Se vor reflecta oare în darea de seamă anuală (forma IALS) veniturile angajaților/persoanelor fizice, provenite din surse de venit neimpozabile, specificate în art. 20 din Codul fiscal?

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. Această dare de seamă va include și datele despre persoanele și/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum și sumele veniturilor achitate în folosul lor.

        Astfel, în dările de seamă lunară (forma IPC), precum și anuală (forma IALS), angajatorul urmează să declare salariul, alte plăți efectuate în folosul angajatului/persoanei fizice și impozitul pe venit reținut din aceste plăți conform art. 88-91 din Codul fiscal, indicînd și datele despre persoanele și veniturile scutite de impozitarea prealabilă conform art. 90 din Codul fiscal. 

        În cazul în care venitul angajatului/persoanei fizice provine din surse pe venit neimpozabile, specificate în art. 20 din Codul fiscal, acesta nu se va reflecta în dările de seama menționate.

29.1.6.3.8.

Cum se reflectă în darea de seamă anuală veniturile angajaților ce desfășoară activitate de realizare de programe care parțial sunt scutite de impozitul pe venit?

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 88–91 din Codul fiscal, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. 

        Astfel, reieșind din prevederile art. 92 din Codul fiscal, în dările de seamă lunare și anuale se vor include veniturile impozabile și impozitul pe venit reținut la sursa de plată. 

        Prin urmare, dat fiind faptul că, veniturile obținute de către angajați, specialitățile cărora sunt indicate în lista activităților de realizare de programe (Anexa nr. 1 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal nr. 1164 – XIII din 24 aprilie 1997), care parțial sunt scutite de impozitul pe venit, vor fi incluse în dările de anuale (forma IPC18, IALS) doar suma veniturilor impozabile și impozitul pe venit reținut la sursa de plată, la codul sursei de venit SALa).

29.1.6.3.9.

Cum se vor reflecta în darea de seamă anuală (forma IALS) veniturile persoanelor fizice nerezidente aferente activității desfășurate conform contractului (acordului) de muncă sau în baza altor contracte cu caracter civil?

        În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în Republica Moldova urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor menționate la alin. (4) din articolul respectiv. 

        Potrivit alin. (4) din articolul menționat, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71 lit. n) și o), urmează a fi supuse impozitării la sursa de plată în modul prevăzut la art. 88, fără dreptul la deduceri și/sau scutiri aferente acestor venituri. 

         Astfel, veniturile obținute din activitatea desfășurată conform contractului (acordului) de muncă sau din cea desfășurată în baza altor contracte cu caracter civil, specificate la lit. n), precum și veniturile sub formă de facilități, specificate la lit. o) din art. 71 al Codului fiscal, se vor impozita la sursa de plată potrivit art. 88 din Codul fiscal, în modul stabilit de Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 697 din 22 august 2014. 

        Prin urmare, veniturile specificate la art. 71 lit. n) și o) din Codul fiscal, achitate în folosul nerezidenților, precum și impozitul reținut din aceste venituri, conform art. 88 din Codul fiscal, se reflectă în Nota de informare anuală (forma IALS) în col. 5 cu codul sursei de venit SAL.

29.1.6.3.10.

Ce cod al sursei de venit se indică în darea de seamă anuală (forma IALS) la reflectarea venitului achitat persoanei fizice ce nu practică activitate de întreprinzător aferent transmiterii în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății mobiliare/imobiliare și impozitul pe venit reținut la sursa de plată?

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 88–91 din Codul fiscal, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. 

        Prin urmare, potrivit modului de completare a dării de seamă anuală (forma IALS), veniturile achitate persoanelor fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, aferent transmiterii în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății mobiliare/imobiliare și impozitul reținut din acestea, urmează de a fi reflectate în col. 5 cu codul sursei de venit „FOL”.

29.1.6.3.11.

Ce cod al sursei de venit se indică în darea de seamă anuală (forma IALS) la reflectarea venitului sub formă de salariu (onorarii conducătorilor, fondatorilor sau membrilor consiliului de administrație) achitat persoanei fizice nerezidente?

        Potrivit prevederilor art. 71 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, veniturile obținute din activitatea desfășurată conform contractului (acordului) de muncă sau din cea desfășurată în baza altor contracte cu caracter civil, inclusiv onorariile conducătorilor, fondatorilor sau membrilor consiliului de administrație și/sau alte plăți primite de membrii organelor de conducere ale persoanei juridice rezidente, indiferent de locul exercitării efective a obligațiilor administrative încredințate acestor persoane, se consideră venituri ale nerezidenților obținute în Republica Moldova. 

        Conform art. 73 alin. (4) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71 alin. (1) lit. n), urmează a fi supuse impozitării la sursa de plată în modul prevăzut la art. 88 din Cod, fără dreptul la deduceri și/sau scutiri aferente acestor venituri.  

        Astfel, veniturile obținute sub formă de salariu (onorarii conducătorilor, fondatorilor sau membrilor consiliului de administrație), se vor impozita la sursa de plată potrivit art. 88 din Codul fiscal, în modul stabilit de Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 697 din 22 august 2014. 

         Prin urmare, veniturile specificate la art. 71 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, achitate în folosul nerezidenților, precum și impozitul reținut din aceste venituri, conform art. 88 din Codul fiscal, se reflectă în Nota de informare anuală (forma IALS) în col. 5 cu codul sursei de venit SAL.

29.1.6.3.12.

Ce cod al sursei de venit se indică în darea de seamă anuală (forma IALS) la reflectarea veniturilor obținute de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător aferente livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural (art. 901 alin. (35) Codul fiscal)?

        În conformitate cu art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, aferent veniturilor obținute de persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, în legătură cu livrarea producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural, se aplica reținerea finală a impozitului pe venit la sursa de plată în mărime de 5%. 

         De asemenea, conform art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, veniturile respective și impozitul reținut urmează să fie declarate prin darea de seamă anuală (forma IALS), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 149 din 05.09.2018, indicînd numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice în folosul căreia au fost efectuate plățile, cu reflectarea în col. 5 a codului sursei de venit „LIV”.

29.1.6.3.13.

Cum se vor reflecta în Darea de seama anuală (forma IALS18) veniturile achitate persoanelor fizice –zilieri?

        Potrivit noțiunii expuse la art. 2 din Legea nr. 22 din 23.02.2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, „zilier” este persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin sau apatrid, care are capacitate de muncă și care exercită, contra unei remunerații, activități necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar. 

        Din plățile achitate zilierilor pentru serviciile și lucrările ocazionale efectuate, beneficiarii urmează să rețină la sursa de plată impozitul pe venit conform art. 88 alin. (5) din Codul fiscal, aplicînd cota prevăzută la art. 15 lit. a) din Codul fiscal.

        Conform art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, entitatea urmează să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă anuală (forma IALS18) în care va indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut, cu reflectarea în col. 5 la codul sursei de venit SAL.

29.1.6.3.14. În coloana 6 ”Suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală” din Nota de informare (forma IALS) la codul sursei de venit SAL, se indică suma salariului brut sau net?

 Conform modului de completare a Notei de informare (Forma IALS), aprobat respectiv prin Ordinele Ministerului Finanțelor nr. 140 din 20 noiembrie 2017, nr. 149 din 5 septembrie 2018, în coloana 6 se indică suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală. 
 Totodată, potrivit Instrucțiunii privind modul de completare a Dării de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18), aprobată prin Ordinul Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017, în coloana 4 din darea de seamă respectivă se indică suma venitului calculat și îndreptat spre achitare în luna de gestiune sub formă de salarii și facilități fiscale conform art. 88 alin. (1) din Codul fiscal (suma respectivă se reflectă fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicală și a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii), inclusiv veniturile specificate la art.71 alin.(1) lit. n) și o) din Codul fiscal achitate în folosul nerezidenților, precum și veniturile specificate la art. 88 alin. (5) din Codul fiscal. 
 Conform art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, darea de seamă anuală (Forma IALS) trebuie să cuprindă informația privind: numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. 
 Prin urmare, în coloana 6 din Nota de informare (Forma IALS) la codul sursei de venit SAL, urmează a indica venitul calculat și îndreptat spre achitare, fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii pentru perioada de gestiune.

Arhiva

        În coloana 6 ”Suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală” din Nota de informare (forma IALS) la codul sursei de venit SAL, se indică suma salariului brut sau net?  În coloana 6 ”Suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală” din Nota de informare (forma IALS) la codul sursei de venit SAL, se indică suma salariului brut sau net?  

        Conform modului de completare a Notei de informare (Forma IALS14), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.140 din 20 noiembrie 2017, în coloana 6 se indică suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală, inclusiv suma plăţilor salariale aferente perioadei precedente şi achitate în anul curent.

        Totodată, potrivit Instrucțiunii privind modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18), aprobată prin Ordinul Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017, în coloana 4 se indică suma venitului calculat şi îndreptat spre achitare în luna gestionară, unde suma respectivă se reflectă fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi fără deducerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii.

        Astfel, deoarece Nota de informare (Forma IALS14) cuprinde informația anuală privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, generalizată în baza Dărilor de seamă (Forma IPC18) prezentate lunar, coloana 6 se va completa analogic coloanei 4.

        Prin urmare, în coloana 6 din Nota de informare (Forma IALS14) la codul sursei de venit SAL, urmează a indica venitul calculat şi îndreptat spre achitare, fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii pentru perioada de gestiune.


(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul prevederilor Ordinului Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017 (în vigoare 01.01.2018) publicat în Monitorul Oficial nr. 383-388 din 03.11.2017 și Ordinul Ministerului finanțelor nr.140 din 20.11.2017 (în vigoare 01.12.2017) publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2076 din 01.12.2017)

        În coloana 6 ”Suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală” din Nota de informare (forma IALS) la codul sursei de venit SAL, se indică suma salariului brut sau net?  

        Conform modului de completare a Notei de informare (Forma IALS14), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.140 din 20 noiembrie 2017, în coloana 6 se indică suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală, inclusiv suma plăţilor salariale aferente perioadei precedente şi achitate în anul curent.

        Totodată, potrivit Instrucțiunii privind modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18), aprobată prin Ordinul Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017, în coloana 4 se indică suma venitului calculat şi îndreptat spre achitare în luna gestionară, unde suma respectivă se reflectă fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi fără deducerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii.

        Astfel, deoarece Nota de informare (Forma IALS14) cuprinde informația anuală privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, generalizată în baza Dărilor de seamă (Forma IPC18) prezentate lunar, coloana 6 se va completa analogic coloanei 4.

        Prin urmare, în coloana 6 din Nota de informare (Forma IALS14) la codul sursei de venit SAL, urmează a indica venitul calculat şi îndreptat spre achitare, fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii pentru perioada de gestiune.


(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul prevederilor Ordinului Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017 (în vigoare 01.01.2018) publicat în Monitorul Oficial nr. 383-388 din 03.11.2017 și Ordinul Ministerului finanțelor nr.140 din 20.11.2017 (în vigoare 01.12.2017) publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2076 din 01.12.2017)

        Conform p.4 din anexa nr.4 la Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și alte plăți aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 697 din 22.08.2014, în coloana 6 se indică suma totală a venitului îndreptat spre achitare în perioada fiscală, inclusiv suma plăţilor salariale aferente perioadei precedente şi achitate în anul curent. 

         În coloana 4 a Dării de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14) se indică suma venitului calculat şi îndreptat spre achitare în luna gestionară, unde suma respectivă se reflectă fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi fără deducerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii (p.2 din anexa 4 la Regulament. 

         Astfel, deoarece Nota de informare (forma IALS 14) cuprinde informația anuală privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, generalizată în baza dărilor de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14) prezentate lunar, coloana 6 se va completa analogic coloanei 4. 

         Prin urmare, în coloana 6 din Nota de informare (forma IALS 14) la codul sursei de venit SAL, urmează a indica venitul calculat şi îndreptat spre achitare, fără deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii pentru perioada de gestiune.

29.1.6.3.15.

Cum se prezentă nota de informare anuală (forma IALS) dacă agentul economic are mai multe subdiviziuni?

        Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. Această dare de seamă va include și datele despre persoanele și/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum și sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sunt obligate să rețină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menționată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanțului de lichidare/ repartiție a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare. 

        Astfel, Nota de informare (forma IALS), urmează a fi prezentată cu includerea informației privind veniturile achitate de agentul economic în favoarea angajaților care activează în cadrul tuturor subdiviziunilor, precum şi a plăților efectuate în favoarea terților și impozitului reținut din acestea pe parcursul perioadei fiscale de gestiune, în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Codul fiscal.

Arhiva

        Cum se prezentă nota de informare (forma IALS 14) dacă agentul economic are mai multe subdiviziuni?  

        Potrivit art.92 alin.(3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.

        Astfel, Nota de informare (forma IALS 14), urmează a fi prezentată cu includerea informației privind veniturile achitate de agentul economic în favoarea angajaților care activează în cadrul tuturor subdiviziunilor, precum ți a plăților efectuate în favoarea terților și impozitului reținut din acestea în conformitate cu art.92 alin.(3) din Codul fiscal, pe parcursul perioadei fiscale de gestiune.


(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.92 alin. (3) din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017)

        Potrivit art.92 alin.(3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.88-90, art.901 dacă venitul achitat (pe tip de venit) depăşeşte scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1), şi art.91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. 

         Astfel, Nota de informare (forma IALS 14), urmează a fi prezentată cu includerea informației privind veniturile achitate de agentul economic în favoarea angajaților care activează în cadrul tuturor subdiviziunilor, precum ți a plăților efectuate în favoarea terților și impozitului reținut din acestea în conformitate cu art. 92 alin.(3) din Codul fiscal, pe parcursul perioadei fiscale de gestiune.

29.1.6.3.16.

Comasat cu întrebarea şi răspunsul la nr. 29.1.6.25.

Arhiva

        Cum se vor reflecta în Darea de seama lunară (forma IPC18) și anuală (Forma IALS14) veniturile achitate persoanelor fizice, care sunt scutite de reținerea prealabilă a impozitului pe venit, potrivit art. 90 din Codul fiscal?  

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) din Codul fiscal, dările de seamă fiscale privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile, cu excepţia dării de seamă indicate la alin. (3) din articolul menționat, pentru care este prevăzut alt termen de prezentare.

        Potrivit prevederilor alin. (3) din articolul menționat, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.88–91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.

        Astfel, conform modului de completare a Dării de seamă lunare (forma IPC18) la codul sursei de venit PLs) și a Notei de informare anuale (Forma IALS14) se vor reflecta plățile efectuate în folosul persoanelor fizice aferent veniturilor scutite de impozitare prealabilă conform art. 90 din Codul fiscal. 


(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.92 alin. (3) din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017 și în temeiul prevederilor Ordinului Ministerului finanțelor nr.126 din 04.10.2017 (în vigoare 01.01.2018) publicat în Monitorul Oficial nr. 383-388 din 03.11.2017)

        Cum se vor reflecta în Darea de seama lunară (forma IRV14) și anuală (Forma IALS14) veniturile achitate persoanelor fizice, care sunt scutite de reținerea prealabilă a impozitului pe venit, potrivit art. 90 din Codul fiscal?

        În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) din Codul fiscal, dările de seamă fiscale privind veniturile achitate şi impozitul pe venit reţinut la sursa de plată se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile, cu excepţia dării de seamă indicate la alin. (3) din articolul menționat, pentru care este prevăzut alt termen de prezentare. 

        Potrivit prevederilor alin. (3) din articolul menționat, persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art. 88-90, art. 901 – dacă venitul achitat (pe tip de venit) depăşeşte scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1), şi art. 91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. 

        Astfel, conform Notei explicative (Anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 697 din 22 august 2014), în Darea de seamă lunară (forma IRV14) la codul sursei de venit SER și anuală (Forma IALS14) se vor reflecta plățile efectuate în folosul persoanelor fizice aferent veniturilor scutite de impozitare prealabilă conform art. 90 din Codul fiscal.

29.1.6.3.17.

Ce cod al sursei de venit se indică în darea de seamă anuală (forma IALS) la reflectarea veniturilor scutite de impozitare prealabilă conform art.90 din Codul fiscal?

        Potrivit Instrucțiunii cu privire la modul de completare a Darii de seamă lunare (formularul IPC18), anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.126 din 04.10.2017, la codul sursei PLs) (codul 32 col.4 ) se indică suma veniturilor din care nu urmează să se rețină impozitul pe venit conform art. 90 din Codul fiscal.

        Respectiv, în darea de seamă anuală (forma IALS) plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, pe veniturile obţinute de către aceasta din înstrăinarea mijloacelor de transport rutier, din înstrăinarea valorilor mobiliare, precum şi din suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital, în cazul lichidării agentului economic din plăţile achitate în formă nemonetară (scutite de impozitare prealabilă conform art.90 din Codul fiscal), se vor indica la codul sursei PLs).

Video
Codul fiscal 2019
Panou informativ