30.08.2019
Vizualizari 2424
Serviciul Fiscal de Stat, Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională Transport Auto în operațiune comună de conformare fiscală a transportatorilor de pasageri de pe rutele interurbane

     Angajații Serviciul Fiscal de Stat de comun cu cei de la Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare au descins astăzi, 30 august 2019, în mai multe locații de pe traseele naționale pentru a verifica conformarea transportatorilor auto de pasageri de pe rutele interurbane la legislația fiscală.

     Acțiunea face parte din cadrul operațiunilor ordinare desfășurate cu regularitate, care au drept scop combaterea activității ilicite și a evaziunii fiscale. Astfel, agenții de patrulare au tras pe dreapta autobuze şi microbuze ce transportă pasageri, iar angajații fiscali și cei de la ANTA au verificat dacă aceștia dispun de actele necesare pentru acest gen de activitate, dacă au eliberat bilete, dacă au înregistrat pasagerii în borderoul de evidență a biletelor și dacă nu au alte abateri de la legislație.

      În acest context, doar pe parcursul verificărilor de astăzi, au fost înregistrate abateri de la legislația fiscală cum ar fi: neeliberarea biletelor de călătorie pentru pasageri, neînmânarea biletelor de călătorie, desfășurarea activității ilicite de transportator și neînregistrarea pasagerilor în borderoul de evidență a biletelor. În total de la începutul anului curent, SFS au fost efectuate 1 263 controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care prestează servicii de transport în regim taxi, în rezultatul cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 330 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 1, 3 milioane lei.

    Totodata, au fost efectuate 348 controale fiscale prin metoda de verificare operativă de comun cu reprezentanții INP și ANTA, la agenții economici prestatori de servicii de transport interurban, în rezultatul cărora s-au stabilit încălcări ale legislației în 159 cazuri, fiind aplicate sancțiuni fiscale în mărime de 699 mii lei și sancțiuni contravenționale în mărime de 44,4 mii lei

    Menționăm că astfel de acțiuni nu au drept scop sancționarea contribuabililor, ci sunt axate pe instituirea unui cadru unitar al relațiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri și cetățeni, bazat pe încredere și susținere reciprocă.

    Acest fapt va condiționa reducerea considerabilă a cazurilor de încălcare a legislației fiscale, dar și a numărului sancțiunilor aplicate agenților economici.

Galeria foto a noutatii:

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 34 din 788 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2019
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: