04.10.2019
Vizualizari 851
O nouă întrunire dintre angajații Serviciului Fiscal de Stat cu reprezentanții mediului de afaceri din țară

     Circa 20 de contribuabili din domeniul construcțiilor au vizitat astăzi, 4 octombrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat în cadrul unei ședințe publice. În cadrul acesteia, cei prezenți au fost familiarizați cu „Conceptul Sistemului Informațional Automatizat - Registrul electronic al angajaților”.

     Evenimentul a fost prezentat de șefi de direcții din cadrul SFS, care au venit în fața auditoriului cu informații despre metodele de lucru al acestui sistem.

     Menționăm, că anterior, angajații SFS s-au întrunit cu agenți economici din domeniul HoReCa, iar scopul acestor evenimente îl constituie edificarea unei colaborări deschise a SFS cu mediul de afaceri din țară.

     Și în cadrul acestei reuniunii, cei prezenți au interacționat activ cu reprezentanții SFS, adresând întrebări din domeniul de activitate, având, totodată, posibilitatea să discute și pe alte aspecte care îi interesează, în afara tematicii ședinței.

     NOTĂ: SFS își propune să desfășoare cu regularitate astfel de evenimente, fiind deschis prin acest mod față de mediul de afaceri din țară.

Galeria foto a noutatii:

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 10 din 777 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2019
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: